Constanţa. Haine de firmă contrafăcute, descoperite într-un autocar venit din Turcia


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au descoperit, printre bagajele unui cetăţean român, 73 de articole vestimentare inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
         
În data de 27.08.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.
         
Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit, printre bagajele personale ale unui cetățean român, în vârstă de 41 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea, 73 de articole vestimentare, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
         
Persoana în cauză a declarat că bunurile au fost achiziționate din Turcia pentru uz personal și nu deține documente legale pentru acestea.
           
Produsele, în valoare de aproximativ 5.640 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
           
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.


Sursă foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanţa. Persoane surprinse cu ţigări, haine şi parfumuri de contrabandă

08 Feb 2016 2469