Constanța. IPS Teodosie a sosit cu Sfânta Lumină în Portul Tomis „În această perioadă de pandemie, Lumina vine să risipească întunericul“ (galerie foto + video)

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sosit cu Sfânta Lumină în Portul Turistic Tomis, iar de acolo a mers, pe faleza Cazinoului Constanța, până la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde a efectuat slujba Învierii.

Iată că avem Lumină în 2020. În această perioadă de pandemie, Lumina vine să risipească întunericul. Mântuitorul Hristos ne-a spus: «Eu sunt Lumina lumii. Cine vine după mine nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții». Am așteptat această lumină cerească, ce ne poate aduce izbăvire din orice primejdie, să ne alunge frica, să ne aducă bucuria. De aceea, mă bucur că și anul acesta am avut parte de Lumină. Se vestea că nu mai vine Lumina. N-am crezut! Dumnezeu nu ne dezamăgește niciodată și nu ne lasă din brațele Sale! Ne-am rugat cu sute de mii de oameni și, iată, Lumina a venit mai devreme decât altă dată. Dumnezeu ne încurajează să credem în ajutorul Lui. Să fim sănătoși și Paștele acesta să aducă Lumina în sufletele tuturor care se află și în carantină, și în izolare, și în frică și în tot felul de nevoi și de necazuri, pentru că, iată, Lumina ajunge la fiecare casă, la fiecare creștin. Rămâne o mărturie a Paștelui 2020. Lumina este energia lui Dumnezeu. Când o ai, biruiești orice rău și orice întineric. Doamne ajută, Hristos a înviat!, a fost mesajul  IPS Teodosie, în Portul Tomis, la sosire.  

 

Iubiți credincioși, din noaptea aceasta să fiți mai încrezători, mai optimiști, mai aproape de Dumnezeu, mai aproape unii de alții, nu fizic, dar spiritual. Dacă nu ne iubim, înseamnă că nu primim Lumina. Dumnezeu este iubire. Iubindu-ne, ajutându-ne, fiind o familie, vom birui și coronavirus, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.    


Prima parte a slujbei a început în fața Catedralei arhiepiscopale, după recomandările Patriarhiei Române.

Ulterior, IPS Teodosie și clerul au intrat în catedrală pentru a săvârși restul Canonului Învierii și Sfânta Liturghie.

După intrarea clerului, ușile catedralei s-au închis, slujba fiind săvârșită conform ordonanțelor militare, fără prezența credincioșilo, și transmisă online pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, precum și de către partenerii media.



Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar Ortodox 10 iunie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?

10 Jun 2023 1386

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oferit Sfânta Lumină credincioșilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Apr 2023 2721

Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim, la București

15 Apr 2023 1148

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară. Cum va fi împărţită tuturor parohiilor

15 Apr 2023 1225

Lumina Învierii la malul Mării Negre. Programul complet

14 Apr 2023 1296

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim și anul acesta și va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Otopeni"

11 Apr 2023 1142

Calendar-Ortodox 10 iunie - pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina

10 Jun 2022 1307

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

23 Apr 2022 1779

Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt din Ierusalim (LIVE VIDEO)

23 Apr 2022 4252

Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Suntem cu adevărat cu Dumnezeu prin această Lumină” (VIDEO)

23 Apr 2022 3585

Lumina Învierii la malul Mării Negre. Programul complet

21 Apr 2022 1779

Paște 2022 Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în România sâmbătă seară

18 Apr 2022 1751

Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime. Sfințire de troiță în județul Constanța

21 Jun 2021 2973

Constanța. Învierea Domnului cu Sfânta Lumina venită din largul mării și cu Ovidiu Lipan Țăndărică la toacă (galerie foto+video)

02 May 2021 5530

Cine aduce astăzi, în Arhiepiscopia Tomisului, Lumina Sfântă

01 May 2021 3114