Constanța Lucrările de tăiere a cablurilor aeriene pe bulevardul Mamaia, se apropie de final (galerie foto)


Zilele acestea se finalizează lucrările de tăiere a cablurilor aeriene pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între străzile Nicolae Iorga și Mircea cel Bătrân.

Lucrările de aerisire a bulevardului de cabluri se derulează după ce anterior operatorii de rețele de comunicații au introdus cablurile în canalizațiile amenajate în subteran. Ulterior, echipele Primăriei Municipiului Constanța vor începe să taie stâlpii de beton de pe tot bulevardul Mamaia. În locul lor vor fi montați stâlpi care vor asigura doar iluminatul public.

În acest timp, SC Confort Urban a început tăierea cablurilor neetichetate de pe bulevardul Aurel Vlaicu, după ce echipe ale societăților care dețin rețele de comunicații au etichetat cablurile aeriene.

Este important de precizat faptul că operatorii care nu au respectat termenele de introducere în subteran a rețelelor rămân fără cablurile de pe stâlpi și, implicit, clienții lor fără servicii.

Rugăm participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și să evite parcarea pe trotuarele de pe tronsonul pe care derulează lucrări.


Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Continuă lucrările de tăiere a cablurilor, în municipiul Constanţa

29 May 2019 1475