Constanța, Mangalia și Medgidia Mai mulți agenți economici, verificați. Au fost aplicate amenzi

  • Au fost verificați 22 de agenți economici din municipiile Constanța, Mangalia și Medgidia, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 la O.U.G. 28/1999, respectiv 3 la Legea 8/1996, în valoare totală de 15.000 lei. 
La data de 3 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Constanța, împreună cu polițiști din cadrul birourilor de investigare a criminalității economice Mangalia și Medgidia au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, precum și descoperirea și sancționarea încălcării prevederilor privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
 
În acest context, au fost verificați 22 de agenți economici din municipiile Constanța, Mangalia și Medgidia, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 la O.U.G. 28/1999, respectiv 3 la Legea 8/1996, în valoare totală de 15.000 lei. Totodată au fost ridicați, în vederea confiscării, 819 lei.
 
În activități au fost angrenați reprezentanți ai DSVSA Constanța.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale la agenți economici din Constanța și Murfatlar!

21 Mar 2024 795

15 agenți economici din municipiile Constanța și Medgidia, verificați de polițiști. S-au aplicat amenzi

16 Feb 2024 552

Agenți economici din municipiul Constanța, verificați de polițiști. Au fost aplicate mai multe amenzi

10 Feb 2024 668

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a încheiat un contract de servicii de salubrizare pentru 2024. Detalii despre costuri și câștigătorul achiziției (DOCUMENT)

31 Dec 2023 1001

Garda Națională de Mediu Amenzi în valoare de 70.000 de lei şi sesizare penală pentru doi agenţi economici

21 Dec 2023 741

Știri Constanța Amenzi aspre pentru agenții economici din domeniul carburanților

16 Sep 2023 784

Licitații publice Ce decizii au fost dictate? O achiziție organizată de Agenția Națională de Imbunătățiri Funciare pentru investiții în Constanța și Tulcea, atacată la CNSC

05 Sep 2023 957

IPJ Constanța Verificări la agenții economici din Neptun. Iată ce au descoperit polițiștii (FOTO)

04 Aug 2023 1387

Agenți economici din Constanța, verificați de Poliție! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Jun 2023 1214

După adoptarea noului Regulament de organizare și funcționare al agenților economici din Constanța, Poliția Locală poate confisca în continuare bani și bunuri de la comercianți

02 May 2023 1443

Amenzile ajung până la 2500 lei Agenții economici trebuie să-și reînnoiască autorizația de funcționare

19 Mar 2023 944

Primăria Constanța, batalion disciplinar! Funcționari publici mutați cu forța într-un imobil, în care pereții amintesc că aici a funcționat o Agenție de modele și videochat! (DOCUMENTE)

21 Jan 2023 7204

Peste 2.500 de firme s-au închis în 2022! Magistrații le dau dreptate agenților economici în procesele intentate primarului. Chițac, obligat de judecători să emită autorizații de funcționare

10 Jan 2023 1582

Verificări inopinante la operatori economici. S-a lăsat cu amenzi în mai multe județe din țară

20 Nov 2022 1346

OMD Constanța-Mamaia, în chinuirile facerii. Primăria încasează, dar nu poate justifica impactul colectării taxei de promovare asupra turismului

20 Jun 2022 1849