Constanța Nereguli grave în ceea ce privește depozitarea peștelui, descoperite de comisarii ANPC



În urma unor informații primite de la un proprietar de restaurant pe pagina de Facebook a lui Horia Constinescu, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost desfășurată o acțiune de control vineri, 8 iulie, la doi operatori economici ce comercializează pește.

Conform șefului ANPC, „condițiile de depozitare și de procesare ale peștelui sunt greu de descris în cuvinte”, procedând la sigiliarea camerelor de frig.
 

„Am procedat la sigilarea tuturor camerelor de frig pentru a putea păstra acolo cele câteva sute de kilograme depistate cu neconformități ținute necorespunzător sau fără documente de proveniență.

Au fost lăsate invitații pentru luni când se vor întocmi documentele de control și după verificarea actelor de proveniență ale mărfurilor mai ales pentru cantitatea de pește neetichetată”


Comisarul mai spune că a fost solicitată și participarea polițiștilor, urmând ca acțiunea, începând de luni, să se desfășoare împreună. Aceasta va fi evaluată atât din perspectiva braconajului, cât și a evaziunii fiscale.

Potrivit sursei citate, ambii operatori economici au „o reputație negativă”, fiind sancționați în trecut de ANPC. 

Ambii sunt furnizori pentru mai multe restaurante și magazine alimentare din Constanța. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 704

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 775

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 696

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 465

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 527

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 962

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 453

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 713

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 479

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 668

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 514

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 937

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2295

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 3997

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 677