Constanța Persoană cu dizabilități, obligată să se prostitueze. Mai mulți suspecți, reținuți. Cum acționau aceștia

Percheziții. Foto: ZIUA de ConstanțaLa data de 5 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 5 percheziții domiciliare în județul Constanța, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism și deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu.

Potrivit IPJ Constanța, s-a reținut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, unul dintre bănuiți ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, o persoană, speculând starea de vădită vulnerabilitate a acesteia (diagnosticată cu afecțiuni psihice și încadrată în grad accentuat de handicap). 

În realizarea scopului infracțional, în intervalul octombrie 2021 – august 2022, cei doi bănuiți ar fi transportat și adăpostit persoana vătămată la diferite adrese din România și Austria, în vederea exploatării acesteia.

De asemenea s-a reținut că, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cei doi bărbați ar fi determinat 4 persoane să practice prostituția pe teritoriul României și Austriei și ar fi înlesnit activitatea acestora, prin identificarea și închirierea de locuințe, postarea de anunțuri pe internet, racolarea clienților, transportarea și protecția acestora, obținând sume de bani din activitatea desfășurată.

„În perioada iulie 2021 - februarie 2022, bărbații ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției, de către 4 persoane vătămate. 

În urma audierilor, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus măsura reținerii față de cele două persoane bănuite.

Aceștia urmează să fie prezentați, astăzi, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă, pentru de 30 de zile. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, al lucrătorilor din cadrul Gărzii de Mediu și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța la persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul, aproximativ 1.800.000 de lei

30 May 2023 711

Percheziții la Constanța la un suspect de trafic de droguri de risc în formă continuată

26 May 2023 727

DIICOT, oficial despre ancheta de la CNCIR SA! Mai multe persoane reținute

25 May 2023 1685

DNA Percheziţii în Bucureşti şi alte două județe, într-un dosar care vizează achiziţii publice realizate în perioada 2022 – 2023

25 May 2023 531

4000 de membri, printre care și minori Reţea de traficanţi de droguri care vindea prin intervediul unui grup online, destructurată (FOTO)

25 May 2023 506

Percheziţii în două județe! Sunt vizate locații unde era practicată prostituţia şi erau distribuite substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive (FOTO)

25 May 2023 506

Acțiune de amploare! Percheziții la suspecți de trafic de droguri și trafic de persoane

25 May 2023 598

Percheziții la persoane juridice! Au fost emise facturi fictive în contabilitate, care atestă nereal vânzări către primării (FOTO)

23 May 2023 628

UPDATE. Percheziții în județele Constanța, Ilfov și Timiș! Vizat un bărbat acuzat de înșelăciune (FOTO+VIDEO)

23 May 2023 522

Percheziții la persoane suspectate de trafic de droguri! Un bărbat și o femeie, după gratii

18 May 2023 469

Percheziții Minoră exploatată sexual într-un apartament din Constanța! Arest prelungit pentru mai multe persoane

17 May 2023 905

Percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 800.000 de euro! (FOTO+VIDEO)

17 May 2023 645

Percheziții la Constanța! Vizat un bărbat suspectat de bănuit de evaziune fiscală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene (GALERIER FOTO)

16 May 2023 728

40 de percheziții în Mangalia! Ce au găsit mascații în casele suspecților. Pronunțare amânată

14 May 2023 920

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare de peste 6.200.000 de lei

14 May 2023 595