Constanța Polițiștii își executau atribuțiile de serviciu în zona City Mall. Ce au descoperit

foto: Primăria Municipiului Constanța
Ieri seară, în jurul orei 18:30, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru menținerea ordinii și liniștii publice, au depistat în zona City Park Mall o persoană care avea asupra sa substanțe interzise.  

Oamenii legii au observat o persoană de sex masculin în timp ce alerga dezorientată și părea suspectă prin comportament. După interceptarea și legitimarea acestei persoane a fost efectuat controlul corporal în urma căruia a fost găsit un pachet ce conținea o materie vegetală uscată, de culoare verde, cu miros înțepător, sub formă de muguri, susceptibilă de a avea efect psihoactiv-psihotrop., transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul DGPL Constanța pentru întocmirea actelor procedurale necesare înaintării dosarului instituției abilitate pentru luarea măsurilor legale.   
 

Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro., mai transmite sursa citată. 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amsterdam District SRL și-a radiat punctul de lucru din cadrul City Park Mall Constanţa

19 Apr 2024 221

Cluburile din Constanța își așteaptă petrecăreții la evenimente unice

19 Apr 2024 436

Iată unde pot ieși locuitorii din Constanța în acest weekend

18 Apr 2024 1529

O nouă destinație de frumusețe pe litoral. Cupio inaugurează un nou magazin în Constanța

10 Apr 2024 552

Ședință CLM Primăria Constanța, chiriașă la mall! E dispusă să plătească 30 euro/mp fără TVA! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 1000

BT Direct IFN SA extinde operațiunile în Constanța. Lista noilor puncte de lucru

22 Mar 2024 676

Știri Constanța CT BUS. Traseele liniilor 1, 3 și E1, modificate de vineri

21 Mar 2024 547

Atenție, șoferi! Se lucrează intens, în apropiere de City Park Constanța. Traficul este îngreunat

19 Mar 2024 739

Polițiștii IPJ Constanța prezintă tehnica din dotare în parcarea City Park Mall Constanța

18 Mar 2024 1119

Primăria Constanța a atribuit fostei Pomacost SA un contract de 3.5 milioane de euro pentru serviciul de tăiere, toaletare și corecție arbori pentru zona I din municipiu (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1078

Sportivii de la CSM Constanța au împărțit flori de 1 Martie (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 Mar 2024 890

Fotoreportaj Imagini cu drona surprinse deasupra Parcului Tăbăcărie din Constanța. Cum arată în plin proces de reabilitare (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1029

Avanpremieră și la Constanța a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur” (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 893

Cinque Modi SRL își deschide punct de lucru în City Park Mall Constanța

27 Feb 2024 843

Veste bună pentru iubitorii de burgeri Burger King deschide un nou restaurant în Constanța

26 Feb 2024 4217