Constanța Polițiștii Locali vor ridica 28 de vehicule abandonate sau fără stăpân de pe stradă (GALERIE FOTO)

Mașini parcate. Foto: Primăria ConstanțaPrimarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule aflate pe domeniul public vor fi ridicate. Astfel, începând de săptămâna viitoare, polițiștii locali vor ridica 28 de vehicule din care 9 fără stăpân și 19 abandonate pe care le vor transporta în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, actul administrativ a fost semnat ca urmare a actiunilor tematice derulate în acest sens, în perioada 01.07.2022-31.08.2022,de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice. Aceștia au aplicat 179 de somații, conform normelor legale în vigoare.

„S-au conformat măsurilor dispuse un număr de 127 de proprietari, fapt pentru care le mulțumim pentru spiritul civic.

De asemenea, un număr de 24 de autovehicule vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate se află în procedura de eliberare a domeniului public, după expirarea termenelor de conformare sau a îndeplinirii actelor procedurale.

Acțiunea de eliberare a domeniului public de aceste vehicule care afectează imaginea orașului este de lungă durată și începe cu apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului. Polițiștii locali verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală, după parcurgerea termenelor prevăzute de lege“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.


Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului sau comunicării somației privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

„Menționăm că pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin 6 luni pe domeniul public sau al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă exista indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Facem apel cetățenilor, în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să semnaleze la numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat Direcția generală poliția locală sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se modifică structura Direcției Poliția Locală Constanța. Noi atribuții în sarcina polițiștilor locali (DOCUMENTE)

25 Sep 2022 549

„Urecheată“ pentru camerele video ale Poliției Locale, Primăria Constanța a câștigat procesul!

20 Sep 2022 721

Cu recurs Polițiștii locali din Constanța l-au dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța! Judecătorii explică de ce au pierdut polițiștii, în primă instanță (MOTIVARE)

19 Sep 2022 3643

A început școala! Polițiștii locali constănțeni, prezenți astăzi în proximitatea unităților școlare

05 Sep 2022 785

Sondaje de opinie. Aproape 70% dintre constănțeni sunt nemulțumiți de activitatea Poliției Locale

05 Sep 2022 679

Constanța Autoutilitară încărcată cu deșeuri provenite de la biserica din Tomis Plus, distrusă de incendiu, confiscată de polițiștii locali

01 Sep 2022 1667

Iată cine se va ocupa de interconectarea sistemelor video ale școlilor din Constanța la dispeceratul Poliției Locale

01 Sep 2022 763

Chițac - „Poliția Locală va amenda parohia Sfânta Ecaterina din Tomis Plus"

31 Aug 2022 2324

Primăria Constanța cumpără echipament tactic de intervenție pentru polițiștii locali. Ce valoare are contractul

30 Aug 2022 573

Sondaj de opinie. „Cum apreciați serviciile prestate, dotările și comportamentul angajaților Direcției Poliția Locală Constanța?”

29 Aug 2022 1076

Soțul conduce o structură din cadrul Poliției Locale! Cine este noul purtător de cuvânt al administrației Chițac?

23 Aug 2022 2104

Proces pe camerele de supraveghere ale polițiștilor locali din Constanța! Când se dă verdictul

29 Jul 2022 1675

Constanța Autoutilitară confiscată de polițiștii locali. De ce a fost luată această măsură

20 Jul 2022 1763

Acțiune tematică a Poliției Locale Constanța în mai multe zone din municipiu. S-a lăsat cu amenzi (GALERIE FOTO)

14 Jul 2022 716

Constanța Zeci de șoferi sancționați pentru parcarea pe spațiile destinate persoanelor cu dizabilități

14 Jul 2022 748