Constanța Pregătirile pentru noul an școlar, analizate în ultimul Colegiu Prefectural. Ce subiecte au mai fost discutate

Prefectura Constanța. Astăzi, 1 septembrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu Iulian COȘA, a convocat Colegiul Prefectural, în cadrul căruia au fost abordate mai multe teme, precum începerea noului an școlar, controalele făcute de inspectorii de muncă, evoluția principalilor indici statistici ai județului în 2021, dar și situația concediilor medicale din județul Constanța, decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.

Potrivit Prefecturii Constanța, reprezentanții ISJ Constanța și ISU „Dobrogea” Constanța au prezentat un sumar al situației la nivelul județului, în contextul reînceperii anului școlar. În total, sunt așteptați în bănci 112.636 de elevi (preșcolar - 19.283; primar - 33.145; gimnazial - 28.755; liceal - 22.019; școală profesională - 3.793; școală profesională învățământ dual - 572; postliceal - 5.069). De asemenea, actul educațional va fi realizat într-un total de 733 de clădiri, dintre care 64 sunt autorizate pentru securitatea la incendiu, 116 nu sunt autorizate, iar 553 nu fac obiectul autorizării.

Totodată, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean vor derula o campanie de verificare în școli, în care vor fi urmărite, printre altele, existența autorizației sanitare de funcționare, existența avizului / autorizației de securitate la incendii și condițiile de asigurare a siguranței școlare. În același timp, controale tematice va derula și DSP Constanța, începând cu data de 12 septembrie.

IPJ Constanța a comunicat faptul că, în colaborare cu IJJ Constanța și serviciile de poliție locală din localitățile județului, va acționa pentru menținerea ordinii publice în zona adiacentă unităților de învățământ. În acest sens, poliția are în responsabilitate 428 de obiective din totalul celor 510 din învățământul preuniversitar, jandarmeria 16, iar poliția locală 66.

De asemenea, premergător începutului de an școlar, polițiștii cu responsabilități în paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, au acordat sprijinul necesar conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar în vederea întocmirii/reactualizării planurilor de pază.

Apoi, ITM Constanța a prezentat un raport complet privind controalele efectuate de inspectori la societăți care au angajat personal, dar nu l-au declarat, așa cum prevăd normele legale. Reprezentanții instituției subliniază faptul că, prin munca nedeclarată, agenții economici, în mod conștient sau inconștient, încearcă să se sustragă de la plata contribuțiilor cuvenite în mod legal bugetului asigurărilor sociale de stat, iar persoanele au serioase dezavantaje sociale și economice (dreptul de a fi plătite corespunzător activității prestate; dreptul la concediul de odihnă; dreptul la vechime în muncă; dreptul la asigurări sociale și de sănătate).

În  perioada 01.01 - 29.08.2022, inspectorii de muncă au efectuat 2.248 de controale, 61 de angajatori fiind sancționați pentru folosirea muncii nedeclarate, iar amenzile au fost în cuantum de 2.260.000 de lei. Totodată, au fost identificate 113 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare.

Un alt subiect al Colegiului Prefectural a fost analiza statistică pentru anul 2021, realizată de Direcția Județeană de Statistică Constanța. Astfel, reprezentanții instituției au prezentat principalii indicatori din industrie, agricultură, turism sau șomaj. Mai precis, datele arată o creștere a cifrei de afaceri din industrie cu 33,2%, față de 2020. Raportul mai arată că, în județul Constanța, suprafața agricolă cultivată a fost, în 2021, cu 3% mai mică, în comparație cu 2020.

Producția agricolă vegetală în județul Constanța a înregistrat o creștere semnificativă în anul 2021 față de anul 2020 (an calamitat din cauza secetei prelungite) la majoritatea culturilor pentru cereale boabe, plante uleioase și furaje. Cele mai accentuate creșteri se pot observa la producția de cereale, la producția de secară (de 15 ori), sorg (de 15 ori), grâu (de 4,9 ori), orz și orzoaică (de 5,2 ori), porumb boabe (de 3,4 ori), lucernă (36%).

În ceea ce privește turismul, numărul celor sosiți în anul 2021 a fost de 1,27 milioane de persoane, faţă de aproximativ un milion de persoane în anul 2020, înregistrându-se o creștere de 26,3%, dar cu 8,1% mai puțini decât în anul 2019 (1,38 milioane de turiști sosiți). Numărul înnoptărilor este cu 29,7% mai mare în anul 2021 față de anul 2020: 4,53 milioane de înnoptări în anul 2021, faţă de 3,49 milioane de înnoptări înregistrate în 2020. Numărul înnoptărilor în anul 2021 este cu 12,7% mai mic decât cel înregistrat în anul 2019 (5,2 milioane de înnoptări).


Nu în ultimul rând, la sfârşitul lunii decembrie 2021 erau înregistraţi 6.454 de șomeri, cu 213 mai mulți decât numărul înregistrat în luna noiembrie 2021, dar cu 2.278 mai puțini față de cei consemnați în luna decembrie 2020. Din totalul șomerilor, 61,2% sunt femei.

Primesc indemnizație de șomaj 2.731 de persoane, iar 3.723 de persoane sunt șomeri neindemnizaţi. Rata șomajului în luna decembrie 2021 era de 2,2%, față de 3,0% în decembrie 2020. Rata șomajului este mai scăzută în judeţul Constanța decât media pe țară (2,7%).

Tot în Colegiul Prefectural, Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a prezentat situația, de la începutul anului și până în prezent, privind plata indemnizațiilor pentru concediul medical. Astfel, reprezentanții CAS Constanța au transmis că aproximativ 90 de milioane de lei au fost plătite pentru concediile medicale, de la începutul anului și până în prezent. Din această sumă, aproximativ 62 de milioane de lei au fost destinate concediilor medicale pentru afecțiuni (din care 20 de milioane de lei pentru COVID-19), iar aproximativ 28 de milioane de lei decontate pentru concediile medicale de maternitate, de îngrijirea copilului bolnav sau risc maternal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial! Impresii după primele săptămâni din noul an școlar! Urmează prima zi liberă pentru elevi și preșcolari

01 Oct 2023 1116

Poliția Română anunță acțiuni în noul an școlar (VIDEO)

24 Sep 2023 749

IPJ Vaslui Acțiuni derulate de serviciul de investigare a criminalităţii economice Vaslui

11 Sep 2023 540

Azi începe noul an școlar pentru aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari

11 Sep 2023 803

Noul an școlar începe luni! Elevii se pregătesc de revenirea în sălile de clasă

09 Sep 2023 877

ISU Giurgiu Noul an școlar, în siguranță

08 Sep 2023 534

Învățământ Constanța Prefectul județului Constanța oferă declarații despre concluziile întâlnirilor cu managerii școlari din unitățile de învățământ preuniversitar din județ (FOTO +VIDEO)

07 Sep 2023 1074

EditorialÎncepe școala! Provocările noului an

01 Sep 2023 1160

Editorial! În mai puțin de trei săptămâni începe un nou an școlar! Când sunt programate vacanțele elevilor

23 Aug 2023 1167

Editorial Anul școlar 2022-2023, marcat de schimbări, de la început până la final. Fără semestre, fără teze și o grevă de amploare

10 Jun 2023 1513

Greva din educație schimbă examenele de Bacalaureat și Titularizare! Evaluarea de la finalul clasei a VI - anulată

09 Jun 2023 1096

Editorial Impresii după primele săptămâni din noul an şcolar! De la grădiniţa la peste 10 km de casă la cursuri în containere

19 Sep 2022 3804

Pregătirea pentru școală a început la Cumpăna cu „Aventura prin lectură!”

13 Sep 2022 962

Primăria Cumpăna 1.400 de zâmbete au pășit astăzi în noul an școlar

05 Sep 2022 1643

Mihai Lupu, președintele CJC, la început de an școlar „Dragii mei, vă doresc tuturor să porniți cu încredere în noul an școlar“ (GALERIE FOTO)

05 Sep 2022 1030