Constanța Program de acțiuni festive, educaționale și cultural-artistice dedicat Zilei Naționale a României

  • Activitățile vor debuta în ziua respectivă cu prezentarea unui mesaj video al primarului municipiului Constanța și vor continua cu depunerea unei coroane de flori, de către domnul Vergil Chițac, în semn de prețuire pentru eroii țării, ca parte a Ceremonialului militar care se va desfășura la Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial, Cimitirul Central Constanța, în intervalul 12.00-12.30.
Primăria municipiului Constanța împreună cu partenerii, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Universitatea Ovidius Constanța, organizează la 1 Decembrie 2020 un program de acțiuni festive, educaționale și cultural-artistice dedicat Zilei Naționale a României.

Activitățile vor debuta în ziua respectivă cu prezentarea unui mesaj video al primarului municipiului Constanța și vor continua cu depunerea unei coroane de flori, de către domnul Vergil Chițac, în semn de prețuire pentru eroii țării, ca parte a Ceremonialului militar care se va desfășura la Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial, Cimitirul Central Constanța, în intervalul 12.00-12.30.

Un amplu program de activități cultural-educaționale cu titlul „Incursiuni în trecutul nostru”, realizat, coordonat și implementat de Inspectoratul Școlar Județean / ISJ Constanța ca partener principal al Primăriei municipiului Constanța, va da culoare acestei zile pe tot parcursul ei.

Principalele activități și evenimente din cadrul acestui program: “Sf. Andrei, creștinătorul neamului românesc”, lecție on-line despre sărbătoarea Sfântului Andrei, semnificații și obiceiuri (păgâne sau creștine), despre viața Sfântului, Mănăstirea și Peștera Sfântului Andrei”,

9.00-10.30; “Bucate de sărbătoare” – elevii și părinții sunt invitați să posteze, pe adresa de facebook a Inspectoratului Școlar Județean / ISJ, fotografii cu prânzul tradițional de 1 Decembrie din familia lor și să comenteze/descrie rețete tradiționale,

12.00-13.00; “Cel mai original drapel” – elevii și părinții sunt invitați să posteze, pe adresa de facebook a ISJ, fotografii cu drapelul expus/afișat/creat de aceștia (realizat din hârtie creponată/pictat, grafică etc.),

14.00-15.00; “Eroul familiei mele” – elevii și părinții sunt invitați să posteze fotografii însoțite de text explicativ sau să scrie mici texte pe adresa de facebook a ISJ, la tema creată cu acest prilej, cu eroul familiei (poate fi un bunic/soldat în război sau contemporan),

17.00-18.00; “Sunt mândru că sunt român pentru că…” – elevii și părinții sunt invitați să scrie mici texte pe adresa de facebook a ISJ, la tema creată cu acest prilej,

18.00-19.00; “Să dansăm în culori” – elevii de la Centrele de Educație Incluzivă “Maria Montessori” și “Delfinul” vor confecționa Hora Unirii utilizând diverse materiale; “Păpuși în costume tradiționale / Obiecte tradiționale” – elevii de la Centrele de Educație Incluzivă “Maria Montessori” și “Delfinul” vor confecționa păpuși din linguri de lemn, pe care le vor costuma în ținute tradiționale și vor lucra obiecte tradiționale, utilizând diverse tehnici: pictură pe sticlă, împâslirea lânii etc.; “Bucate românești” – elevii de la Centrul de Educație Incluzivă “Albatros” vor desfășura o expoziție de produse culinare tradiționale realizate de aceștia, sub coordonarea cadrelor didactice; “Micul 1 Decembrie” (program pentru preșcolari) – preșcolarii vor realiza lucrări tematice, utilizând tehnici ca: modelajul, pictura, grafica, cu prezentarea semnificației Zilei de 1 Decembrie, printr-un material ppt realizat de către cadrele didactice.

După-amiază, începând cu ora 16.00, va avea loc un eveniment cultural-artistic online pregătit și coordonat de Universitatea Ovidius din Constanța, prin Facultatea de Arte, cu titlul sugestiv “Antropologia tăcerii. Eroismul uitat” – expoziţie tematică şi performing cultural. Evenimentul va miza pe percepții artistice hibride generate de grafică, desen tematic, dans, muzică și poezie.


Ziua Naţională este astfel celebrată cu ajutorul unui summum cultural dinamic, care va înlesni înţelegerea individuală și publică a semnificației Zilei Naționale dincolo de clişeele tradiționale. Intenția artistică este de a transmite publicului, fie și online, emoţiile care însoțesc semnificaţiile acestei zile atât de importante pentru România. Participanţi acestui performing sunt profesorii şi studenţii specializărilor Teatru, Coregrafie şi Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi EVSPF, ciclurile Licenţă şi Master, de la Facultatea de Arte a Universității, precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2129

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 724

Primăria Cumpăna, județul Constanța Mesajul transmis de Ziua Națională a României

01 Dec 2023 1031

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu Mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României

01 Dec 2023 811

Editorial Unitate, mândrie și aspirații- Sărbătorind Ziua Națională a României

01 Dec 2023 969

IPJ Constanța „La mulți ani de Ziua Națională a României!”. Iată cum au defilat polițiștii în această zi de sărbătoare (GALERIE FOTO)

01 Dec 2023 926

LIVE Text Spectacol la Constanța de Ziua Națională susținut de Fanfara Muzica Militară a Forțelor Navale (Galerie FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1341

LIVE VIDEO ​Ziua Națională a României, sărbătorită în mod inedit la Constanța (FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1105

Comandantul flotei, contraamiral Cornel Eugen Cojocaru, despre nava antimină care va ajunge înainte de Crăciun la Constanța (VIDEO)

01 Dec 2023 1345

Google sărbătorește Ziua Națională a României cu un doodle special

01 Dec 2023 1882

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua Națională a Romnâniei „Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început“

01 Dec 2023 719

Ziua Națională a României, marcată la Constanța. Prefectul Coșa a transmis un mesaj manifest (VIDEO)

01 Dec 2023 1023

Imaginea zilei Constanța Unitatea și devotamentul într-o singură imagine- polițist însoțit de fiica sa la parada de 1 Decembrie (FOTO)

01 Dec 2023 1822

Sportul din Constanța, mesaje de Ziua Națională a României. „Oriunde, tot timpul, cu tricolorul, mândri!“ (GALERIE FOTO)

01 Dec 2023 1007

Știri Constanța azi LIVE VIDEO-TEXT. Defilare militară la Constanța, de Ziua Națională a României (FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 3604