Constanța Razii pentru verificarea legalităţii comerţului cu articole pirotehnice

  •  Polițiștii constănțeni desfășoara acțiuni pentru desfășurarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.
În cursul zilei de ieri, 30 decembrie a.c., polițiști de investigații criminale și investigarea fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au efectuat nouă controale, pe raza municipiilor Constanța și Medgidia, respectiv orașul Ovidiu, la agenții economici autorizați în vederea comercializării de articole pirotehnice, pentru verificarea legalității unor astfel de activități.

În urma controalelor, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, conform Legii 126/1995, în valoare totală de 30.000 de lei. Totodată, au fost întocmite șase dosare de cercetare penală pentru încălcarea normelor legale la regimul materiilor explozive.

La aceeași dată, polițiștii de la transporturi au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la locuințele mai multor persoane bănuite de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

În urma activităților, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 15.000 de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, P1 și T2, în greutate totală de  350 de kilograme, în valoare de 50.000 de lei. Greutatea totală a încărcăturii de explozibil este de 70 de kg.

La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Sursă foto: IPJ Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 265

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 213

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 348

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 200

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 291

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 319

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 456

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 486

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 436

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 270

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 409

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 524

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 903

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 353

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 732