Constanța Scandal, în trafic, lângă sediul ANAF. Geamuri sparte, răngi, strigăte

  • Răfuială în trafic în Constanța

Conform primelor informații, a avut loc o bătaie în trafic între niște barbați, la intersecția dintre străzile Oborului și București din Constanța.

La fața locului s-au deplasat forțele de ordine.

Astăzi la ora patru fără zece ne-au blocat două mașini. S-au dat jos vreo 10 persoane cu parul și a început războiul.
Îi cunoșteam, am fost prieteni. Ne cunoaștem foarte bine. L-au urmărit și au dat cu parul și cu topoare, povestește unul dintre bărbații implicați.

Doi tineri în vârstă de 16 și 27 de ani au ajuns la spital, conform declarației unei persoane implicate în scandal.






UPDATE

Astăzi, în jurul orei 17.40, polițiștii Secției 3 au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, la intersecția străzilor Oborului cu București, transmite IPJ Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism în care se aflau 2 persoane ar fi fost blocat de alte 2 autoturisme în care s-ar fi aflat mai mulți bărbați.


După ce ar fi blocat autoturismul, aceștia i-ar fi agresat pe cei 2 ocupanți, ulterior provocând distrugeri și vehiculului.

Se fac cercetări pentru stabilirea identității tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.





 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 573

UPDATE Scandal într-un parc din Constanța! Doi tineri s-au luat la bătaie! Polițiștii au deschis o anchetă (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1419

Scandal monstru într-o sală de jocuri de noroc din Ovidiu!

05 Apr 2024 762

Afaceri Constanța Aproximativ 600.000 de lei puși la bătaie de Primăria Cobadin. Ce vrea să achiziționeze (DOCUMENT)

29 Mar 2024 1034

2,5 milioane de euro puși la bătaie Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța vrea să cumpere servicii pentru o investiție imobiliară (DOCUMENT)

29 Feb 2024 768

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1342

„E un monstru” Mărturia tinerei care susține că a fost bătută de Florin Salam, într-un hotel

16 Jan 2024 1126

O cosmetizare a incompetenței Stelian Ion, președinte USR - „Constanța își păstrează titlul de orașul cu cele mai scumpe luminițe de Crăciun"!

06 Nov 2023 1015

Bătaie între doi elevi la o școală din Galați. Ce spun polițiștii

20 Oct 2023 856

IPJ Galați Bătaie până la sânge! Doi tineri au ajuns la spital

16 Oct 2023 940

„Lumea moare pentru mai puțini bani decât la Mangalia“ Control judiciar menținut pentru trei afaceriști din București, trimiși în judecată de DNA

30 Aug 2023 8592

Alba Mamă în vârstă din Vințu de Jos, bătută de propriul fiu. Iată motivul pentru care băiatul a recurs la violență

30 Aug 2023 766

Editorial Venim la mare să murim în valuri!

25 Aug 2023 1137

Știri Constanța Un bărbat ar fi fost lovit cu o furcă și o sapă de alți doi indivizi, în satul Răzoare

10 Aug 2023 4335

Știri Constanța azi Scene șocante la Oltina, tentativă de omor! Prima condamnare (MINUTA)

07 Aug 2023 1510