Constanța Tânăr de 19 ani, identificat după ce ar fi comis mai multe furturi din autoturisme

  • IPJ Constanța a transmis că, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (3 acte materiale), bărbatul fiind deja încarcerat într-o altă cauză.
Urmare a cercetărilor în 3 dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale
al Poliției municipiului Constanța au identificat un bărbat, de 19 ani, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 3 septembrie 2020, acesta ar fi sustras din interiorul unui autoturism suma de 500 de lei, dintr-un portofel aflat în portiera vehiculului.

De asemenea, la data de 27 octombrie 2020, bărbatul ar fi sustras sumele de 2.452 de lei și 1.500 de euro, din interiorul unui autoturism parcat în fața locuinței persoanei vătămate, prin folosirea de chei potrivite.

Totodată, la data de 7 noiembrie 2020, acesta ar fi sustras sumele de 4.300 de lei și 150 de euro, precum și o baterie externă, din interiorul unui autoturism lăsat neasigurat, parcat în fața imobilului persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (3 acte materiale), bărbatul fiind deja încarcerat într-o altă cauză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 395

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 549

Cinci tineri, reținuți pentru că ar fi sustras din mai multe mașini, în Medgidia, județul Constanța. Ce au constatat polițiștii?

28 Mar 2024 475

Poliția Municipiului București - Mandate de aducere în Municipiul București și județul Ilfov

28 Mar 2024 328

IPJ ClujPoliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani

27 Mar 2024 515

IPJ Sibiu Un bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

27 Mar 2024 270

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 545

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1075

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 550

Jandarmii din Tulcea, solicitați în acest sfârșit de săptămână. Intervențiile acestora

25 Mar 2024 363

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 550

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 455

La Tulcea A umplut coșul de cumpărături cu produse de pe raft și a vrut să plece fără să achite

22 Mar 2024 383

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 593

IPJ SibiuUn bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

21 Mar 2024 293