Constanța Tren deraiat, în zona Halta Traian

  • A deraiat un tren
Astăzi, în jurul orei 10:20, un tren a deraiat, în zona Halta Traian. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” intervine cu o autospecială de stingere și un SMURD, în zona Halta Traian, municipiul Constanța.

Conform primelor informații, două vagoane tip cisternă, fără încărcătură, au deraiat. 

Acest incident nu afectează traficul feroviar. 

În urma evenimentului nu au rezultat victime.

UPDATE - Oficial IPJ Constanța:

În această dimineață, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că un tren de marfă ar fi deraiat, în zona Halta Traian din municipiul Constanța. 

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre vagoanele 10 și 11 de la un tren de marfă, care au deraiat, blocând pasajul rutier de pe strada Nicolae Filimon. 

Vagoanele sunt goale și se deplasau pe relația Palas - Cap Midia. 

În urma incidentului nu au rezultat victime. 


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

UPDATE:

Conform ISU „Dobrogea”, strada Nicolae Fillion a fost deblocată și se poate circula.


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.