Constanța Un șofer nu a oprit la semnal și a fost urmărit în trafic. De ce a fugit de oamenii legii

 Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
 La data de 19 mai a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire unui conducător auto, care circula cu autoturismul pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța.


Întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare, poliţiştii rutieri au pornit în urmărirea lui, pe bulevardul Tomis, moment în care acesta ar fi făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta.
 

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul, de 24 de ani, care s-a aflat inițial la volanul vehiculului, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice., transmite IPJ Constanța.



Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 

Totodată, pasagerul din dreapta, de 30 de ani, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice.,  a mai transmis sursa citată. 



Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 583

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 470

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 523

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 635

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 692

Zeci de persoane legitimate la Constanța Acțiune a Poliției pentru combaterea traficului de droguri (FOTO)

22 Mar 2024 526

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 521

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 402

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 500

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 659

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 506

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 541

Polițiștii, prezenți la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța

16 Mar 2024 639

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 748