Constănțean amendat pentru aruncarea deșeurilor în mod neregulamentar



 
  • Constănțeanul a fost sancționat cu 400 de lei.

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală, duce o luptă permanentă împotriva celor care nu respectă prevederile legale privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța.

În ciuda numeroaselor campanii de informare inițiate de polițiștii locali, există multe persoane care aruncă deșeurile în alte locuri decât în cele special amenajate sau societăți comerciale care nu dețin contracte încheiate cu o societate de salubrizare.

Zilele trecute, un constănțean a fost sancționat cu 400 de lei pentru că a aruncat deșeurile reciclabile în containerele stradale și nu în recipienții speciali pe care firma la care era angajat trebuia să îi dețină.

Ulterior, polițiștii locali au verificat și societatea de unde proveneau deșeurile. Agentul economic a fost sancționat cu 2500 de lei pentru lipsa unui contract încheiat cu o societate specializată și autorizată pentru efectuarea operațiunilor de ridicare a deșeurilor reciclabile, precum și pentru nedeținerea unui loc special amenajat pentru depozitarea acestora.

Aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numărul de telefon 0241.484.205- Dispecerat.

Păstrați Constanța Curată! Doar împreună putem avea un oraș curat, transmite PMC.


Sursă foto: PMC

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 472

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 438

Constanța! În ce zone sunt amplasate săptămâna aceasta containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase

09 Apr 2024 570

În municipiul Constanța Gunoiul aruncat la întâmplare se lasă cu sancțiuni

08 Apr 2024 428

Primăria Mangalia pune la bătaie 2.4 milioane de lei pentru gestiunea deșeurilor municipale

03 Apr 2024 394

Știri Constanța O firmă de colectare a deșeurilor din Lumina s-a ales cu amendă usturătoare de la Garda de Mediu! (FOTO)

02 Apr 2024 610

Știri Constanța Anunț important pentru constănțenii care locuiesc în cartierul Faleză Nord!

02 Apr 2024 537

O companie din Turcia deschide o fabrică uriașă în România. Tehnologia va folosi deșeurile

31 Mar 2024 857

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

27 Mar 2024 545

Primăria Murfatlar pune la bătaie aproape 585.000 de euro pentru lucrările la noul centru de colectare deșeuri prin aport voluntar din oraș (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1168

Eco Gold Invest SA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Amplasarea Unei Instalații De Sortare Deșeuri

26 Mar 2024 368

Primăria Cogealac contestă amenda dată de Garda de Mediu Constanța. Dosarul, pe masa magistraților

22 Mar 2024 612

Platforme de colectare a deșeurilor, vandalizate la Constanța (FOTO)

21 Mar 2024 495

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

13 Mar 2024 540

Tracon SRL a câștigat contractul de salubrizare în orașul Cernavodă. Vezi detaliile contractului (DOCUMENT)

11 Mar 2024 661