Constănțeanca Daria Kraus, micuța campioană care luptă în fiecare zi Care este următoarea competiție la care va participa (galerie foto)


Elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic „Decebal” Constanța și membră a Clubului Sportiv „Marina” Constanța, Daria Kraus face senzație pe podiumul competițiilor naționale și internaționale.

În urmă cu o lună, sportiva a obținut titlul de vicecampioană mondială la Ju-Jitsu, la categoria U14 - 44 kg, după ce a ocupat locul secund, pe podium, la World Cup Balkan Open 2019, desfășurat la București.

Chiar dacă debutul în sport l-a avut la 6 ani, cu înotul și baschetul, Daria si-a descoperit adevarata pasiune pentru artele marțiale la vârsta de 8 ani, când în clasa ei 3 sensei îmbrăcați în kimono au facut o demonstratie scurtă de câteva minute.

A început antrenamentele la sfârșitul anului 2015 iar un an mai târziu primea Diploma de Recunoaștere a Unei Bune Pregătiri și a Respectului față de Spiritul Artelor Marțiale, după ce participase la primul concurs- Cupa Corysan de Ju – Jitsu.

Daria a înțeles că antrenamentele îi oferă o bună pregătire pentru viață: siguranță și încredere în forțele proprii, puterea de a-si învinge teama de adversar și de eșec, disciplină, viteză de reacție, gândire pozitivă.


Micuța sportivă are o personalitate puternică. „Este foarte rebelă dar în același timp puțin timidă cu persoanele din exterior, îi place să-i ajute pe ceilalți, face voluntariat cu grupele mai mici iar sensei (Dan Marian Ungureanu) spune ca are calități de lider”, a declarat Lăcrămioara Vizireanu, mama Dariei Kraus.


În cei trei ani de când participă la competițiile de Ju-Jitsu, Daria a adunat deja o colecție considerabilă de premii, diplome și trofee. În anul 2018, a obținut titlul de vicecampioană la Balcaniada din Atena la categoria U12 ani – 36 kg iar la Campionatul European din Amersfoort, Olanda, a cucerit titlul de campioană europeană, la categoria U14 – 40 kg, fiind desemnată cel mai bun sportiv al Clubului „Marina” Constanța.

De asemenea, la campionatele naționale din 2018 și 2019, a obținut titlul de dublu campioană națională la categoriile U 12 ani și U 15 ani, cât și la U 14 ani – 40 kg și U 16 ani – 44 kg.

În spatele performanțelor obținute, se ascund sute de ore de antrenamente. „Noi nu putem să ne bucurăm de rezultate pentru că ne pregătim de o altă competiție. Este o cursă continuă, programul este foarte încărcat. Daria face patru antrenamente pe săptămână iar pe timpul verii două antrenamente pe zi”, a precizat mama Dariei.


Micuța campioană se pregătește intens pentru Cupa CSM și Cupa României la Ju -Jitsu care va avea loc luna viitoare la Sfântul Gheorghe.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanca Daria Kraus, pe podiumul Cupei României de Ju-Jitsu (galerie foto)

05 Nov 2019 1708