Constănţeanul Giani Iulian Kacic, numit administrator al Bergamot Developments Phase II SRL

În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor societăţii Bergamot Developments Phase II SRL din data de 29 noiembrie 2018.
 
Impact Developer & Contractor SA, cu sediul în Bucureşti, reprezentată de Bogdan Ionuţ Oşlobeanu, director general, şi Giani Iulian Kacic, împuternicit, deţinând 99% din capitalul social, şi Actual Invest House SRL, cu sediul social în Voluntari, reprezentată de Daniel-Traian Toghină, în calitate de administrator, cu 1% din capitalul social, în calitate de asociaţi ai Bergamot Developments Phase II SRL, au votat unele modificări.
 
Astfel, Vasile Gabriel a fost revocat din funcţia de administrator, începând cu data de 29.11.2018. În locul lui au fost numiţi în funcţia de administratori Apostol Sorin şi Kacic Giani-lulian, din Constanţa, începând cu data de 29.11.2018, pentru un mandat pe o perioadă nelimitată. Administratorii vor avea şi vor exercita toate drepturile de reprezentare, administrare, dispoziţie şi autorizare, împreună şi nu separat. Toate tranzacţiile şi deciziile determinate de obiectul de activitate al societăţii, cu excepţia celor prevăzute de lege sau de actul constitutiv în competenţa Adunării Generale a Asociaţilor, vor fi asumate şi semnate de ambii administratori.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autorizație de construire pentru Impact Developer & Contractor SA. Va construi o grădiniță în cartierul BOREAL

10 Feb 2023 1345

Decizie luată de Consiliul Concurenței! Vizată o societate care dezvoltă proiecte imobiliare rezidențiale

29 Sep 2022 1259

Impact Developer & Contractor SA, documente de la primărie pentru un sens giratoriu și un ansamblu de blocuri, la Constanța

18 Mar 2022 2159

Acționarii Impact Developer & Contractor SA au majorat capitalul social

26 Feb 2022 1856

Administratori noi la firma Clearline Development&Management SRL

19 Jul 2021 1503

„Împreună pentru o comunitate durabilă, în armonie cu natura“ Ansamblul Boreal Plus, în inima orașului, dar departe de agitația sa

28 May 2021 2698

Constantin Sebeșanu este noul director de dezvoltare al Impact Developer & Contractor S.A.

07 Feb 2021 1666

Apostol Sorin, mandat prelungit la conducerea societății Impact Developer & Contractor SA

08 Sep 2020 2126

Ansamblul imobiliar Greenfield Constanţa, ridicat de Impact Developer&Contractor SA, în atenţia autorităţii de mediu

01 Sep 2020 1804

Dezbaterea publică, on-line. Ansamblul imobiliar Greenfield Constanţa, ridicat de Impact Developer&Contractor SA, în atenţia autorităţii de mediu

22 May 2020 2666

Director general nou la Impact Developer & Contractor SA

28 Feb 2020 3469

Undă verde de la Primăria Constanţa Ansamblul rezidenţial Greenfield, ridicat de Impact Developer în Palazu Mare

31 Jan 2020 4343

Un nou act de urbanism de la Primăria Constanța pentru Impact Developer & Contractor SA

10 Dec 2019 2542

Mai multe loturi situate pe strada Brest din Constanţa, alipite de Impact Developer & Contractor SA. Detalii despre investiţie

06 Nov 2019 3195

PUZ-ul societăţii Impact Developer & Contractor SA pentru construirea ansamblului rezidenţial Greenfield, la mâna constănţenilor

05 Apr 2019 4487