Constănțenii au nevoie de condiții decente de transport, iar acestea includ și un tren metropolitan!




Zona Metropolitană Constanța are o populaţie de cca. 500 000 de locuitori, pentru care Municipiul Constanța reprezintă centrul interes: serviciu, școală, cumpărături, relaxare. Acestora le adăugăm cei 1,3 milioane de turiști anuali care vin spre Constanța, dintre care aproximativ 2/3 au ca destinație stațiunile Mamaia, Mamaia Nord, Corbu și Vadu. 

Cum rutele de transport rutier devin pe zi ce trece mai neîncăpătoare din cauza numărului crescând al autovehiculelor personale, nu doar în sezonul estival, ci pe întreaga durată a anului, pentru a evita condițiile infernale de trafic cu precădere la orele de vârf, poluarea și  timpul irosit aiurea, este prioritar pentru toți să ne concentrăm atenția spre transportul public în comun, îndeosebi în zona metropolitană.

Este cunoscut pentru toată lumea că, în județul Constanța, transportul public este deficitar și nu cunoaște diversitate și confort în utilizare, administrația locală fiind interesată doar de cum să facă mai profitabile microbuze exclusiv private, insalubre, în care atât constănțenii, cât și turiștii călătoresc precum sardinele.


"Nemulțumirile celor care folosesc zilnic transportul intrajudețean, mai ales în zona metropolitană, nu sunt de ieri sau de azi și ele reclamă slaba calitate a serviciilor, previzibilă, dacă e să ținem cont că practic vorbim de un monopol ce exclude orice diversificare a mijloacelor de transport și o lipsă de alternativă alta decât autoturismul propriu. Lipsă de viziune și de interes a autorităților locale, factori decidenți în rezolvarea problemelor legate de transportul în zona metropolitană, se vede clar. La jumătatea mandatului, principala realizare a Consiliul Județean este transformarea serviciului public de transport județean dintr-unul plin de vicii și lipsuri într-unul catastrofal”,  a declarat Cristina Rizea, deputată de Constanța.


Fie că se numește S-bahn, Réseau Express Régional, Treno suburbano, Cercanías, Elektrichka sau Pendeltåg are același rol și este prezent de aproape o sută de ani în aproape toate țările europene. I se mai spune și metrou de suprafață, pentru că uneori preia din caracteristicile acestuia așa cum se întâmplă la Cluj-Napoca.

Avantajul de care dispunem în momentul de față este că actualul exercițiu financiar european prioritizează investițiile în dezvoltarea transportului pe cale ferată, inclusiv componenta tren metropolitan. Proiecte de tren metropolitan sunt deja în diferite stadii. Am amintit mai devreme de Cluj-Napoca aflat în stadiu avansat de dezvoltare a proiectului, la sfârșitul lunii autoritățile propunându-și să anunțe câștigătorul licitației pentru construirea trenului metropolitan. 

Nu sunt singurii. De exemplu, la București, s-a finalizat studiul de prefezabilitate, iar într-o primă etapă se anunță că trenul metropolitan va circula deja, de la finalul acestui an, pe rutele de cale ferată deja existente și care necesită investiții minime. La final, se dorește integrarea trenului metropolitan cu centură feroviară a Bucureștiului pentru a lega capitala de localitățile din jur cu scopul de a reduce aglomerația din trafic, poluarea și problema parcărilor. La Brașov, Timișoara se demarează studii de fezabilitate. La Iași, orașul cu care domnul președinte al Consiliului Județean are o relație specială, autoritățile locale, Consiliul Județean și CFR s-au pus de acord printr-un protocol semnat pentru sprijinirea proiectului de tren metropolitan. Până și Craiova. În plus, în fiecare dintre zonele metropolitane menționate mai sus este inclusă și legarea aeroporturilor, pe cale ferată, de gările principale!

La Constanța, deși zona metropolitană este pe locul 5 din 42 în analiza de oportunitate realizată de Ministerul Transporturilor pentru implementarea trenurilor metropolitane, autoritățile locale nici măcar nu au actualizat Planul de Mobilitate și Strategia de Dezvoltare, astfel încât să corespundă ultimei actualizări a Planului Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport pe 2021-203,  deși acesta a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern de mai bine de un an. Soluții de finanțare la Ministerul Transporturilor există, conform spuselor Ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, cu care am discutat de la multe ori despre proiectul Trenului Metropolitan Constanța. Mai trebuie ca autoritățile locale să se organizeze.


”Dar, la Constanța, ne-am blocat în "ce ne trebuie?!" în condițiile în care, la fel ca la București, avem infrastructură feroviară funcțională care necesită minim de investiții. Pe ruta Constanța-Năvodari-Corbu, de exemplu, calea ferată este folosită pentru transportul mărfurilor, așadar e viabilă. Nu ar putea circula pe acolo și un mic tren de călători măcar la orele de vârf pentru a suplini transportul public de persoane din Constanța spre Tomis Plus, Ovidiu, Lumina, Năvodari, Rafinăria Petromidia, Corbu și retur? Cei care sunt nevoiți să traverseze zilnic podul de la Ovidiu în toată perioada de reparații sigur sunt de acord cu mine. Firesc este, așadar, ca și Constanța să meargă înainte, nu să fim forțați să ne întoarcem spre Evul Mediu, doar pentru că există interese particulare, nu? Invit administrația locală să se alăture acestui demers și să lase orgoliile la o parte,  spre beneficiul oamenilor care zi de zi se chinuie cu naveta. Ca parlamentar, pot doar să-mi pun la bătaie resursele, dar nu pot să depun proiectul în locul administrației locale.”, a completat Cristina Rizea.


Evident, cei care se chinuie cu naveta s-ar bucura și de extinderea CT Bus, compania publică de transport local a municipiului Constanța, o idee care nu este nouă. Din contră! Această doleanță a locuitorilor din zona metropolitană a fost intens exploatată în campaniile electorale trecute. Din păcate, totul a rămas la nivel de declarații politice și nimic mai mult. Cu toate acestea, CT Bus Metropolitan implementat cu responsabilitate, dotat cu autobuze de calitate și funcționând pe trasee adaptate necesităților reale bazate de fluxuri de trafic constituie o alternativă viabilă de transportul public rutier așa cum îl cunoaștem acum.

Proiectul Trenului Metropolitan Constanța poate fi consultat aici (https://www.cristinarizea.ro/tren-metropolitan), unde vei găsi și petiția prin care și TU poți semna pentru a convinge autoritățile locale să nu mai fie surde la necesitatea oamenilor de a avea transport decent în Zona Metropolitană Constanța.

Cristina Rizea este deputată REPER din circumscripția electorală Constanța, membră în Comisia de Transporturi și în Comisia de Egalitate de Șanse din Camera Deputaților.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 409

Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța, nominalizate la Destinația Anului

16 Apr 2024 293

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 482

ZIUA LIVE Semiran Abdurefi, președinte USR Mangalia, candidat la fotoliul de primar al Municipiului Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 868

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 620

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1753

OUG 21/2024 privind comasarea alegerilor ajunge la CCR! Decizie de ultimă oră a ÎCCJ

19 Mar 2024 760

Dacian Cioloş deschide lista de candidaţi ai Partidului REPER pentru Parlamentul European

11 Mar 2024 604

Istoria orașului, în paragină Franzelăria Automată de Lux, uitată în timp, pe strada Cuza Vodă din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1529

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 514

Muzeul de Artă Populară Constanța dă start-ul Târgului de mărțișoare, ediția a XIX-a

22 Feb 2024 570

Inițiativă legislativă REPER vrea interzicerea comasării alegerilor locale cu alte tipuri de scrutine

11 Feb 2024 646

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Mânăstirea Antim, dovada vie din inima Bucureștilor a unui timp în care viața era mai grea, dar oamenii mai buni

31 Jan 2024 730

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului „Am fost și rămânem alături de poporul evreu și de statul Israel”

29 Jan 2024 524

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 938