Constănţenii, din nou în stradă! Protestele continuă la Constanţa

Mitingul care a pornit iniţial ca o mişcare de solidaritate cu victimele tragediei de la club Colectiv din Bucureşti s-a transformat într-un adevărat manifest împotriva clasei politice.Aseară, pentru a treia zi consecutiv, constănţenii au ieşit în stradă, precizând că îşi doresc o schimbare a clasei politice.
 
Constanţa s-a alăturat zecilor de mii de oameni care au protestat în marile orașe ale țării. Prin urmare, în jurul orei 18.00, a fost ocupată zona din fața Prefecturii. După ce numărul protestatarilor a crescut, s-a pornit, în marş, pe străzile Constanței.

S-a cântat imnul naţional

În momentul în care aceştia au ajuns în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, s-au aplaudat ambulanţele care duceau pacienți la Unitatea de Primiri Urgențe. S-a mărşăluit şi în zona Casa de Cultură, numărul celor ieșiți în stradă aflându-se în creştere.
 
Manifestanţii au cântat Imnul naţional, dar şi „Doamne, ocroteşte-i pe români". S-au scandat„Parlament penal, marș la Tribunal!”, „Dacă vă pasă ieşiţi din casă", „Ăsta e momentul, jos cu Parlamentul", „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă", „Colectiv, colectiv", „Vine Revoluţia, asta e soluţia". La fel ca în seara precedentă, au ieşit în stradă constănţeni de toate vârstele, de la adolescenți până la bătrâni. Manifestanţii au fost însoţiţi de jandarmi şi echipaje ale Poliţiei Rutiere. 

Rezultatele protestelor au început să apară în urmă cu două zile, când premierul Victor Ponta și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi-au anunţat demisia. Însă românii nu s-au declarat mulţumiţi cu aceste rezultate, dorind o schimbare radicală a clasei politice.
 
Constănţenii spun că vor ieşi în stradă şi în această seară.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Protestele din an electoral, o unealtă pentru cine?

17 Jan 2024 812

Jandarmii din Constanța au trecut la sancționări ale protestatarilor

16 Jan 2024 700

ZIUA LIVE Prefectul județului Constanța, despre anul electoral și agenda publică a anului 2024!

15 Jan 2024 1039

Poziția Sindicatului Europol cu vedere la incidentul de la protestele de aseară din Constanța

14 Jan 2024 1137

LIVE Încep din nou protestele fermierilor și transportatorilor la Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Jan 2024 4193

Continuă protestele în justiția din Constanța!

15 Dec 2023 704

O nouă zi cu proteste în fața Palatului de Justiție din Constanța!

13 Dec 2023 875

Noi proteste în fața Palatului de Justiție din Constanța (DOCUMENT)

12 Dec 2023 853

Constanța. Noi proteste în justiție! Iată care sunt revendicările (FOTO+VIDEO)

11 Dec 2023 1455

Polițiștii din Constanța vor protesta în fața Prefecturii și în fața IPJ! Iată când

21 Nov 2023 1522

Proteste și la Constanța Proteste spontane la Casele Județene de pensii și DSP-urile din țară (FOTO)

15 Nov 2023 1177

O nouă zi de protest la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța! Ce nemulțumiri au angajații (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Nov 2023 1397

Mesaje de la sindicaliștii din Constanța „Nu ne mai vindeți gogoși”

11 Aug 2023 1280

ANAF Constanța se alătură valului de proteste din țară (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Aug 2023 2025

Grevă japoneză mâine la Direcţia Judeţeană de Statistică Constanţa

25 Apr 2023 1088