Constănțenii, invitați de CCINA la Târgul Naţional de Îmbrăcăminte și Încălţăminte TINIMTEX, ajuns la cea de-a 76-a ediție


Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța) organizează, în perioada 7 - 12  mai 2019, cea de a 76 -a ediție a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte - Încălţăminte TINIMTEX, cel mai mare eveniment de profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea. Între 7-8 mai, in cadrul TINIMTEX, producătorii români, care prezintă, la fiecare ediţie, colecţii noi și diversificate, au prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu, aceste două zile fiind destinate exclusiv contractărilor.
 
Pentru prima dată, dupa mulţi ani, se reia tradiţia rezervării unor zile ale târgului numai pentru sesiunea de contractări. Vizitatorii, respectiv cumpărătorii, vor avea acces in târg în zilele de 9-12 mai (de joi si până duminică). Târgul se va desfășura la Pavilionul Expozițional, din staţiunea Mamaia  și reunește circa 150 de firme, producători și comercianți de îmbrăcăminte și încălțăminte din intreaga ţară,  majoritatea acestora fiind participanți fideli ai acestui eveniment.
 
Numărul mare de expozanți și suprafața ocupată demonstrează faptul că TINIMTEX se bucură de notorietate pe piața expozițiilor de profil și reprezintă un eveniment de amplu interes pentru participanți.
 
La această ediţie, CCINA Constanța și-a concentrat cu succes eforturile în atragerea de firme producătoare de îmbrăcăminte și  încălţăminte, astfel încât, la ediția din luna mai, a TINIMTEX, din totalul participanţilor  85 % sunt producători, iar comercianţi 15 %.
 
Ponderea firmelor expozante, pe județe, este următoarea: Bucureşti - 27 %, Braşov - 12 %, Iași  - 11%, Constanța - 10 %, Suceava - 8 %, Neamţ - 6 %, Arad  - 5 % , Argeş - 5 %, Brăila - 3%, Timişoara - 3 %, Târgu Mureş - 3 %, Bistrița - 3%, Sibiu - 3%.
 
Ediția din luna mai a TINIMTEX dă startul cumpărăturilor din această perioadă, expozanții prezenți la târg propunând publicului constănțean o ofertă extrem de variată, menită să satisfacă toate gusturile, atât din punct de vedere al calității produselor expuse, cât și din perspectiva prețurilor  atractive pentru cumpărători.
 
La parterul Pavilionuli Expozițional pot fi găsite confecții textile adulți, îmbrăcăminte din piele și blană, îmbrăcăminte copii, tricotaje, lenjerie, home&deco, accesorii, iar la etaj -  genți și accesorii,  încălțăminte
 
Program de vizitare:

 
În perioada 07 - 08 mai: 10.00 - 19.00 (numai pentru comercianți),
joi-sâmbătă  -    09-11mai   10.00 - 19.00 - pentru publicul larg,            
Duminică, 12 mai: 10.00 - 16.00 - pentru publicul larg.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 587

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1163

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1008

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 868

Universitatea Ovidius din Constanța Proiecte de peste 42 de milioane de Euro prezentate în cadrul întâlnirii Forumului Oamenilor de Afaceri

15 Dec 2023 843

Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturală a municipiului de la CCINA Constanța (GALERIE FOTO)

25 Oct 2023 816

Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

20 Oct 2023 2886

LIVE TEXT Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, la prima conferință de presă după acuzațiile de luare de mită (GALERIE FOTO)

15 Jun 2023 1593

Constanța Firma Love.Peace.Coffee SRL, document de la primărie pentru amplasarea unui container la City Park Mall

09 Jun 2023 1337

“Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, eveniment dedicat tradițiilor gastrnomice și culturale locale din Dobrogea

02 Jun 2023 2386

Instituția Prefectului - Județul Constanța va organiza alături de alte instituții campanii de informare a agenților economici din județul Constanța

03 Apr 2023 1234

Forumul Oamenilor de Afaceri, găzduit de Universitatea Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO)

09 Dec 2022 1699

La CCINA Constanța, sub egida OSIM, „Trofeul Creativității la Constanța” 2022

08 Dec 2022 1445

#Dobrogea144 Ruxandra Serescu, Director General Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 2099

LIVE-VIDEO TEXT Impact Developer & Contractor la Târgul Imobiliar Constanța. Cu ce ofertă vine dezvoltatorul imobiliar (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Nov 2022 2071