Constănțenii pot trimite propuneri și recomandări cu privire la Strategia Culturală a municipiului

  • Evoluții privind Strategia culturală a municipiului Constanța 2021-2031

Toți cetățenii municipiului Constanța interesați de formularea unor propuneri și recomandări privind conținuturile Strategiei (prioritar propuneri de îmbunătățire a performanțelor domeniului cultural în municipiul Constanța) pot trimite în continuare propunerile și recomandările respective pe adresa coordonatorului Strategiei culturale - dorin.popescu@primaria-constanta.ro.

După debutul procesului de elaborare a Strategiei Culturale a municipiului Constanța 2021-2031 (15 Ianuarie 2021), desfășurarea, în ianuarie-februarie a.c., a primelor două reuniuni tematice publice cu reprezentanții instituțiilor de cultură și operatorii culturali independenți, precum și colectarea, în perioada ianuarie-martie a.c., a propunerilor mediilor culturale locale privind îmbunătățirea performanțelor domeniului cultural în municipiu, a fost constituit Grupul executiv de lucru al Strategiei, a cărui prioritate absolută o reprezintă pregătirea, coroborarea, editarea, discutarea și convenirea textului documentului.

Componența grupului executiv poate fi modificată ulterior prin adăugarea altor membri. În perioada imediat următoare se va constitui și un Grup consultativ al Strategiei, prin înscrierea voluntară în Grup a reprezentanților domeniului cultural local și domeniilor conexe (inclusiv operatorii culturali independenți, reprezentanți ai minorităților etnice, reprezentanți ai elevilor etc.). Coordonatorul Strategiei încurajează înscrierea voluntară a doritorilor în Grupul consultativ, pentru o reprezentare cât mai largă a propunerilor acestora în viitorul document strategic și îi invită pe aceștia să participe în mod activ la procesul de elaborare a Strategiei, în calitate de membri ai Grupului consultativ; doritorii se pot înscrie în grupul menționat până la 15 aprilie a.c., transmițând în acest sens o scrisoare de intenție pe adresa coordonatorului Strategiei, dorin.popescu@primaria-constanta.ro.

Prima reuniune de lucru a Grupului executiv va avea loc luni, 12 aprilie a.c., în format online; în cadrul acesteia se vor discuta, prioritar, aspecte privind conținuturile documentului și metodologia de elaborare a acestuia.

Membrii Grupului executiv vor transmite până la data de 15 mai 2021 contribuții scrise de evaluare pe următoarele teme/subiecte prioritare: diagnoza stării actuale a vieții culturale în municipiul Constanța – evaluări analitice și descriptive, indicatori statistici etc.; puncte tari și puncte slabe ale domeniului cultural în municipiul Constanța; axele prioritare ale Strategiei culturale; programele și proiectele culturale strategice pentru următorii 10 ani, cu fundamentarea propunerilor (scurtă descriere, motivarea selecției, fondurile necesare estimate, organizatori și parteneri prezumtivi, sprijinul logistic suplimentar, disponibilitatea personală sau instituțională de implicare în proiect/program, amploarea și impactul programului/proiectulului, alte detalii utile); propuneri și recomandări privind îmbunătățirea performanțelor domeniului cultural în municipiul Constanța. Coordonatorul Strategiei va integra/corobora conținuturile primite și va elabora, pe baza acestora, un prim proiect al documentului, care va fi prezentat și discutat în cadrul celei de-a doua sesiuni de lucru a Grupului executiv, care va avea loc în prima decadă a lunii iunie 2021.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scanare 3D. Iată cum ar putea arăta Hanul Balcan după renovare! (VIDEO)

13 Oct 2022 2378

Hanul Balcan, Hotel Rex sau Hotel Palace. Clădiri emblematice, de patrimoniu, pentru care Primăria Constanța a refuzat să-și exercite dreptul de preempțiune!

03 Sep 2022 2568

Editorial Strategia culturală a municipiului Constanța transformată în maculatură chiar de autorii ei!

08 Aug 2022 2421

Reuniuni privitoare la strategia culturală a municipiului Constanța 2021-2031. Principalele propuneri

27 Apr 2021 1778

ZIUA LIVE. Fragilitatea vieții culturale, combătută cu o strategie pentru următorii zece ani. Constanța candidează la un titlu UNESCO, dar alocă 2% pentru cultură!

24 Mar 2021 2762

Constănțeanul supărat. Strategia culturală s-a născut speranță. Ce facem cu cultura, indiferent de scenariul pandemic de la vară?

20 Mar 2021 4035