Constantin Matei, despre ordinul privind înmatricularea navelor sub pavilion românesc

În Monitorul Oficial al României din data de 3 iulie a fost publicat Ordinul nr. 889 din 19 iunie privind evidenţa şi înmatricularea navelor care arborează pavilionul român, act emis de Ministerul Transporturilor. Ordinul are 50 de articole şi, potrivit spuselor subsecretarului de stat din Ministerul Transporturilor, liberalul Constantin Matei, nu are nicio legătură cu scandalul privind pavilionul maritim românesc. Matei susţine că este vorba despre o procedură de înmatriculare a navelor. „Ordinul se referă la ce trebuie să facă ANR-ul atunci când înmatriculează o navă. Procedura în sine, cum trebuie să arate actele. Procedura este destinată atât pavilionului naţional, cât şi celui internaţional”.

Articolul 50 al ordinului prevede că „la navele care arborează pavilionul român şi poartă un nume, ANR stabileşte aceste nume în baza propunerilor făcute de către proprietari sau de către operatori, cu acordul proprietarului”.
Un alt articol al acestui act precizează: „Dreptul de arborare a pavilionului român pentru navele închiriate prin contracte de tip bareboat ori leasing financiar se acordă şi se poate prelungi pe durata contractului şi în limita perioadei de suspendare certificată de autoritatea competentă a statului în care nava a fost înmatriculată”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 677

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 649

„Dacia - Ultima frontieră a romanității", catalog de expoziție al Muzeului Național de Istorie a României

23 Apr 2024 295

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 621

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 562

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 384

Schimbări în conducerea Jungle Decoration SRL. Gumeniuc Georgiana din Constanța, revocată din funcția de administrator

22 Apr 2024 458

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1274

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 352

CSM Constanța box Alexandru Buleu, învins în optimi la Europene de favoritul categoriei. „Viitorul îți aparține!“

20 Apr 2024 720

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 516

Istoria Dobrogei - Bibliografie Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

19 Apr 2024 1243

Ce achiziție a făcut Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” înainte de evenimentul „Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin - 6 ani de la inaugurare” (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 571

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 492

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 763