Consultare publică privind proiectul de Analiza Teritorială și a obiectivelor care urmează a fi finanțate prin Programul Interreg Next Bazinul Mării Negre 2021-2027



Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg Next Bazinul Mării Negre 2021-2027, a demarat, din anul 2020, procesul de programare pentru viitorul program, aferent perioadei de programare 2021-2027.

Pe parcursul procesului de programare, a fost elaborat un proiect de analiză teritorială pentru zona eligibilă a Programului Interreg Next Bazinul Mării Negre 2021-2027.

Documentul a fost prezentat în cadrul ultimei întâlniri a Comitetului Comun de Programare al Programului, care cuprinde reprezentanți ai celor 9 state participante. În urma acestei întâlniri, pentru a asigura un proces de programare transparent, realizat într-un cadru partenerial extins, s-a decis demararea unui proces de consultare publică privind proiectul de Analiza Teritorială și a concluziilor prezentate de către acesta.

Actorii interesați sunt invitați să consulte proiectul de Analiza Teritorială şi să completeze un chestionar online, care are ca scop prioritizarea obiectivelor de politică și a obiectivelor specifice care urmează a fi finanțate prin Programul Interreg Next Bazinul Mării Negre 2021-2027.

Consultarea publică se desfășoară în perioada 11 ianuarie - 12 februarie 2021, iar proiectul de Analiza Teritorială și chestionarul online pot fi accesate la acest link: https://blacksea-cbc.net/news/archive-news/have-your-say-on-the-interreg-next-black-sea-basin-programme-2021-2027/ .

Întrebări cu privire la acest proces de consultare publică pot fi trimise la adresa de e-mail: blacksea-cbc@mlpda.ro.

În perioada 2021-2027, România va beneficia de asistență financiară comunitară nerambursabilă pentru dezvoltarea de programe și proiecte de cooperare teritorială europeană, precum și pentru cooperarea cu statele terțe.

Pentru asigurarea unui cadru transparent de colaborare instituțională, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va organiza, pe parcursul anului 2021, consultări cu actorii-cheie din aria Programului. De asemenea, toate documentele de interes public referitoare la viitorul Program de cooperare în Bazinul Mării Negre 2021-2027 vor fi publicate pe site-ul www.blacksea-cbc.net în secțiunea dedicată  www.blacksea-cbc.net/interreg-next-bsb-2021-2027/.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Medgidia și Ministerul Dezvoltării

09 Apr 2024 1814

Primăria Năvodari, județul Constanța a semnat contractul de finanțare Căminul Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, renovat energetic cu bani din PNRR

07 Apr 2024 1130

Județul Constanța Locuitorii din comuna Cuza Vodă vor beneficia de gaze naturale. Proiectul de finanțare, semnat de ministrul Dezvoltării

19 Feb 2024 752

Act de urbanism, emis de Primăria Constanța Liceul Teoretic „George Călinescu“, reabilitat energetic cu banii de la Ministerul Dezvoltării

18 Feb 2024 692

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 758

Plăți de peste 650 milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiții realizate prin PNDL

17 Jan 2024 652

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 303 milioane de lei, pentru continuarea proiectelor de infrastructură

22 Dec 2023 659

Ordonanța de urgență a Guvernului privind Codul administrativ, modificată. Ce măsuri sunt implementate

21 Dec 2023 794

Secretarul orașului Hârșova nu l-a inclus în categoria consilierilor locali Bulancea amenință cu demisia din calitatea de consilier dar și din cea de membru PSD

17 Dec 2023 1311

Ministerul Deazvoltării Contract de finanțare pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale destinate persoanelor vârstnice afectate de afecțiuni psihice

12 Dec 2023 640

Acoperiș dotat cu panouri termice și fotovoltaice Noul proiect pentru bazine didactice realizate prin Compania Natională de Investiții (DOCUMENT)

10 Dec 2023 900

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea „Este important să asigurăm continuitatea proiectelor aflate în derulare”

08 Dec 2023 683

Ministerul Dezvoltării ANL a recepționat 17 locuințe pentru tineri în comuna Tăuteu, județul Bihor

07 Dec 2023 903

Optimizarea cadrului normativ din domeniul construcțiilor, în atenția Ministerului Dezvoltării

07 Dec 2023 668

MLDPA Conferință în cadrul proiectului „Creșterea coerenței cadrului normativ și a eficienței reglementărilor tehnice în domeniul construcțiilor”

06 Dec 2023 656