Continuă reabilitarea carosabilului pe arterele secundare din Constanța


Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă conform graficului de lucru reabilitarea carosabilului pe arterele secundare din oraș.

Pe strada Ion Vodă, porțiunea cuprinsă între bulevardul Mamaia și strada Unirii, din cartierul Faleză Nord muncitorii au finalizat asfaltarea suprafeței decopertate iar în perioada următoare se va interveni pe străzile Petru Vulcan, Timișanei și Dobrogei, tronsoanele delimitate de bulevardul Mamaia și strada Unirii, precizează Primăria Constanța.

Pe strada Pajurei din cartierul KM 4 carosabilul a fost frezat în vederea turnării covorului asfaltic iar pe aleea Crizantemelor din cartierul Tomis II și pe strada Duiliu Zamfirescu din cartierul Anadalchioi au fost realizate lucrări de recondiționare a zonei
carosabile.

Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zona în care se execută lucrări.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE CTBUS Linia 5B are traseul deviat, în Constanța

12 Feb 2024 476

Primăria Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Ștefan cel Mare

15 Nov 2023 951

Circulația pe strada Dacia din Constanța, restricționată pentru efectuarea unor lucrări

12 Sep 2023 690

Știri Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Km 5 (FOTO)

05 Sep 2023 788

Atenție, șoferi! Se lucrează pe mai multe drumuri județene din Constanța

21 Aug 2023 906

Fotoreportaj Atenție, șoferi! Parcările de pe strada Mircea cel Bătrân din Municipiul Constanța sunt pe carosabil

14 Aug 2023 9171

Știri Constanța azi CT Bus anunță întârzieri ale mai multor autobuze

11 Aug 2023 859

Constanța Iată cu ce se confruntă cetățenii în urma lucrărilor de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu (FOTO + VIDEO)

03 Aug 2023 5835

FOTOREPORTAJ Cum se circulă pe bulevardul Ferdinand din Constanța, aflat în plin proces de reabilitare (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jun 2023 1418

Cum se circulă în această dimineață pe drumurile și autostrăzile din țară. În ce zone se efectuează lucrări

30 Mar 2023 807

S-a dat startul lucrărilor unei noi parcări destinată riveranilor, situată pe strada Mircea cel Bătrân (GALERIE FOTO)

08 Feb 2023 1217

Atenție șoferi! Circulația pe Autostrada A2 București-Constanța, restricționată pentru desfășurarea unor lucrări

01 Nov 2022 1220

Lucrările de reabilitare a carosabilului se extind în cartierul Faleză Nord. Pe ce stradă vor continua intervențiile (GALERIE FOTO)

12 Jul 2022 1034

Constanța. Lucrări de recondiționare a trotuarelor de pe strada Ioan Borcea

28 Jun 2022 1123

Trafic restricționat în Constanța. Se reabilitează carosabilul în mai multe zone din municipiu. Ce străzi sunt vizate

16 Jun 2022 1099