Contract de peste 400.000 de lei Cine vrea să fie diriginte de șantier al lucrărilor de la Cazino

Cu edificiul-simbol al Constanței, îndrăgitul Cazino, aflat deja în plin șantier pentru consolidare și restaurare, Compania Națională de Investiții caută încă firma ce se va ocupa cu dirigenția de șantier. În acest sens, au fost puși la bătaie 404.290,42 de lei, iar lupta se dă între doi adversari: un ofertant unic și, respectiv, o asociere de două firme.

Potrivit datelor oficiale, cele două oferte pe care specialiștii CNI le evaluează încă pentru a decide cui va preda dirigenția de șantier pentru lucrările ce se desfășoară deja la Cazinoul din Constanța au fost înaintate de SC Ecoinstal Urban SRL și, respectiv, asocierea formată din Tehnoconsult Proiect SRL (în calitate de leader de asociere) și Medos Construct & Consulting. Este de menționat, de la bun început, că SC Tehnoconsult Proiect SRL a fost proiectantul general al lucrărilor de punere în siguranță a Cazinoului, desfășurate în cursul anului 2018, lucrări menite să diminueze riscurile la care fusese expus Cazinoul până la momentul începerii lucrărilor de reabilitare efectivă a sa.
 

Date despre contract


Denumirea completă a contractului ce urmează să fie încheiat de Compania Națională de Investiții este „Asistență tehnică – dirigenție de șantier pentru obiectivul de investiții «Consolidare și restaurare Cazino Constanța - (clădire S+P+1E+M, pod parțial și rampa de acces către subsol) și lucrări exterioare (reabilitarea platformă terasă, rețele de utilități, zid de apărare și balustradă)»“. Valoarea estimată a contractului este de 404.290,42 de lei, fără TVA.
Criteriul de atribuire este reprezentat de cel mai bun raport calitate-preț și sunt trei factori de evaluare, după cum urmează: în ce privește criteriul referitor la organizare și metodologie, acesta are o pondere de 30% și CNI susține că se va acorda punctajul maxim pentru această secțiune, respectiv 30 de puncte, pentru „Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților“.
Următorul factor ce determină atribuirea contractului este reprezentat de prețul ofertei, potrivit CNI. Acesta are o pondere de 40%, iar punctajul maxim total privind componenta financiară este de 40 de puncte. Agloritmul de calcul este următorul, iar punctajul se acordă astfel: „a) Pentru cel mai scăzut dintre prețuri se acordă punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte prețuri ofertate punctajul P(n) se calculează proportional, astfel: P(n) = (Preț minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat“.
Nu în ultimul rând, experiența profesională este, de asemenea, importantă, având o pondere de 30% și un punctaj maxim total ce se poate obține pentru acest criteriu de 30 de puncte. „Punctajul privind experienţa experţilor (Pep) se va obţine prin însumarea punctelor acordate pentru fiecare expert cheie, corespunzător subfactorilor de evaluare (...) aferent fiecărui expert“.
Pentru atribuirea acestui contract se va utiliza procedura simplificată.
 

Date despre firmele ofertante


Așa cum am menționat anterior, au fost depuse două oferte, fiind vorba, pe de o parte, despre cea depusă de societatea bucureșteană Ecoinstal Urban SRL și, pe de altă parte, despre cea depusă de asocierea Tehnoconsult Proiect SRL (leader de asociere) – Medos Construct & Consulting.
În ce privește societatea Ecoinstal Urban SRL, în toamna anului trecut aceasta a câștigat contractul pentru dirigenția de șantier a lucrărilor de la Sala de Sport Polivalentă din Constanța, valoarea contractului respectiv fiind de 491.000 de lei fără TVA.

Firma are ca obiect principal de activitate activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea. Ecoinstal Urban SRL are sediul social în București, iar asociat unic și administratorul acesteia este Victor Dumitru Dascălu. În anul 2018, societatea a avut un profit de 49.839 de lei și o cifră de afaceri netă de 97.062 de lei.
La rândul său, contraofertantul Tehnoconsult Proiect a fost proiectantul general al lucrărilor de punere în siguranță a Cazinoului, după cum am precizat anterior. Societatea a fost înfiinţată în 2004 şi îi are ca asociaţi pe Sorin Costel Mălai şi Alexandru Florian Mălai, care este şi administrator. Firma se ocupă cu activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legată de acestea. În 2018, Tehnoconsult Proiect a avut opt salariaţi, un profit de 631.116 lei şi o cifră de afaceri de 1.986.759 de lei.
În ce privește partenerul Tehnoconsult Proiect, respectiv Medos Construct & Consulting, societatea are sediul social în Iași și are ca obiect principal de activitate „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea“. Asociat unic și administrator este Cecilia Petercă. În anul 2018, potrivit Registrului Comerțului consultat la data de 26 aprilie 2020, societatea a avut un număr de patru salariați, un profit net de 1.797 de lei și o cifră de afaceri netă de 645.208 lei.



Citește și:

„Proiectul a fost întocmit și depus“:
Renașterea Cazinoului, intrată oficial în etapa de execuție

Imagini ce vor face istorie. Schelele sub care va renaste Cazinoul (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 301

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 2333

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 504

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1344

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 672

Sfaturi și tactici pentru începători la cazino

03 Apr 2024 343

Licitații Constanța O firmă din Sibiu va asigura consultanța în procedura de selecție a companiei care va realiza conceptul artistic și alte amenajări în interiorul Cazinoului (DOCUMENT)

02 Apr 2024 610

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 280

Soarele a scos din case constănțenii pe faleza de la Cazino (VIDEO)

31 Mar 2024 552

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 847

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2152

Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

12 Mar 2024 780

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul pentru terenul de la Cazino Sud

11 Mar 2024 645

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1570

Primăria Constanța cumpără servicii de realizare a conceptului artistic și execuția proiectului de amenajare a centrului expozițional din cadrul Cazinoului!

07 Mar 2024 613