Actualitate

Contract de peste 5 milioane de euro, scos la licitaţie de CN APM Constanţa (document)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) anunţă organizarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Dragaj de întreţinere în bazinele şi şenalele porturilor“.
 
Contractul, în valoare estimată totală de 23.522.715 lei (5.276.990,98 de euro), constă în execuţia operaţiunilor de dragaj de întreţinere, care se vor realiza în vederea aducerii la cota corespunzătoare a adâncimilor pe zonele propuse din porturile Constanţa şi Midia. Agenţii economici interesaţi de acest contract vor depune ofertele de participare până pe data de 14.11.2016, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 9.12.2016, ora 18.00.
 
Cuantumul garanţiei de participare va fi de 400.000 de lei. Ofertanţii vor face dovada au executat, în ultimii cinci ani, lucrări similare cu cele care fac obiectul achiziţiei în valoare cumulată de cel puţin 22.000.000 de lei, la nivelul a cel puţin un contract, maximum trei contracte. De asemenea, ofertantul va demonstra că dispune de următoarele dotări specifice: utilaje, echipament tehnic, mijloace de transport, echipamente de dragaj absorbant refulante, echipamente de dragaj mecanice.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirea procedurii publice sunt. director general - Nicolae Dan Tivilichi, director general adjunct - Marian Tănase, director economic - Daniela Şerban, director Infrastructură - Mihaela Alina Staeţu, director Exploatare - Ambroziu Duma, şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov, şef Serviciu Juridic şi Contencios - Tănase Iulian Pepi, şef Serviciu Cadastru - Liliana Mihai.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul de participare la licitaţia organizată de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Maşinile din curtea CN APM Constanţa, asigurate de firma Asirom Vienna Insurance (document)

13 Jul 2018 371

CN APM Constanța SA cumpără o dronă. Va scoate din conturi peste 8.000 de lei

08 May 2018 890

Cât scoate din conturi CN APM Constanţa pentru reţeaua de iluminat exterior stradal (document)

27 Apr 2018 404

CN APM Constanţa SA anunţă licitaţie Zidul de gardă al digului de larg de la Poarta I va fi reabilitat şi modernizat (galerie foto+document)

28 Mar 2018 840

O nouă procedură publică la CN APMC. Sunt vizate modernizarea infrastructurii și protecția mediului în Portul Constanța (document)

01 Mar 2018 655

Atenţie, şoferi! Începe haosul! Drumul dintre Poarta 7 şi Poarta 9 din Portul Constanţa va fi reabilitat (document)

21 Feb 2018 3122

Licitaţie de peste 19 milioane de lei la CN APM SA Constanţa. Compania achiziţionează energie (document)

20 Feb 2018 631

O nouă achiziţie la CN APM Constanţa. Echipament de iluminat stradal, în valoare de circa 300.000 de lei (document)

19 Feb 2018 606

Iridex Group Salubrizare SRL a semnat cu CN APM Constanţa. Contract de peste trei milioane de lei (document)

19 Feb 2018 910

Cât va cheltui CN APM SA Constanţa pentru întreţinerea drumurilor din incinta portuară (document)

12 Feb 2018 695

Licitaţie la CN APM SA Constanţa pentru achiziţia serviciilor de evaluare a bunurilor. Compania va plăti peste 116.000 de lei (document)

03 Jan 2018 1031

CN APM Constanţa a reluat licitaţia privind furnizarea sistemului de alarmare în situaţii de protecţie civilă pe teritoriul Portului Constanţa

22 Dec 2017 588

Dezinsecția, dezinfecția și deratizarea Porturilor Constanța, Midia și Mangalia golesc conturile CN APM cu 200.000 de lei (document)

19 Dec 2017 601

CN APM Constanţa caută traducători. Care este valoarea contractului

16 Dec 2017 674

Servicii de consultanţă de peste jumătate de milion de lei Dană specializată cu adâncimi mari, în Portul Constanţa

13 Dec 2017 803

CN APM Constanţa scoate la licitaţie un contract de peste un milion de lei (document)

08 Dec 2017 1410

CN APM Constanţa Drumul de circulaţie dintre Poarta 10 Bis şi Poarta 10 va fi extins la patru benzi (galerie foto+document)

22 Nov 2017 1588

CN APMC Constanța anunță o licitație pentru una dintre zonele de acces al navelor pe Canalul Dunăre - Marea Neagră (document)

20 Oct 2017 1170

Echipamentele de protecţie şi lucru „golesc“ conturile CN APM Constanţa SA cu peste 220.000 de lei (document)

11 Oct 2017 704

CN APM Constanţa SA cumpără electropompe submersibile. Iată de la cine! (document)

09 Oct 2017 913

Sistem de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă pe teritoriul Portului Constanţa. Cât costă? (document)

07 Oct 2017 1320

Cine va asigura bunurile CN APM SA? Care este valoarea contractului (document)

04 Oct 2017 832

Sistemele electronice de securitate şi detecţie la incendii în clădiri, verificate de CN APM Constanţa

20 Sep 2017 970

Parcul auto al CN APM Constanța va fi reînnoit (document)

09 Sep 2017 1001

Omniasig Vienna Insurance Group SA asigură bunurile CN APM SA Constanţa (document)

07 Sep 2017 2357

Drum cu patru benzi de circulaţie până la Autostrada A4, pentru fluidizarea traficului. Unde şi cine îl face (document)

30 Aug 2017 3821

Engie România SA a câştigat peste 800.000 de lei de la CN APM Constanţa (document)

29 Aug 2017 1700

Cât a câştigat Crucial Systems & Services SRL de la CN APM Constanţa şi pentru ce (document)

24 Aug 2017 1167

Cine va evalua mijloacele fixe şi mobile ale Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA (document)

24 Aug 2017 1396

Achiziţie nouă la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

19 Aug 2017 2267

CN APM SA Constanţa cumpără mixtură asfaltică şi emulsie bituminoasă (document)

15 Jul 2017 1399

Sistemul de semnalizare din bazinele portuare, modernizat de CN APM Constanţa. Investiţia - peste un milion de euro (document)

12 Jul 2017 963

Achiziţie de circa un milion de lei la CN APM Constanţa SA. Iată ce cumpără! (document)

10 Jul 2017 919

Opal Construct şi CN APM Constanţa SA au bătut palma. Despre ce lucrare este vorba şi care este valoarea contractului (document)

07 Jul 2017 2781

Portul Constanţa se modernizează. CN APM are două proiecte. Cât costă (document)

19 May 2017 2029

Licitaţie la CN APM Constanţa pentru o navă-tanc autopropulsată (document)

11 May 2017 1163

Licitaţie de peste 4,3 milioane de lei la CN APM SA Se caută firmă pentru salubrizarea din porturile Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

28 Apr 2017 3166

Cât costă studiul privind traficul de marfă aferent Porturilor Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

06 Apr 2017 816

Cât costă dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea în Porturile Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

25 Mar 2017 1298

O firmă din Peştera se va ocupa de reevaluarea bunurilor CN APM SA Constanţa (document)

17 Feb 2017 906

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa caută chiriaşi

14 Feb 2017 1121

CN APM SA închiriază spaţii în incinta portului Constanţa (document)

06 Dec 2016 1152

Achiziţie de 9 milioane de lei CN APM SA Constanţa îşi cumpără o navă-tanc (document)

22 Nov 2016 1277

CN APMC va scoate din conturi două milioane de lei Porturile Constanţa şi Tomis vor avea o hartă cadastrală, după 20 de ani! (documente)

16 Nov 2016 3558

De la cine cumpără benzină fără plumb şi motorină CN APM SA Constanţa (document)

25 Aug 2016 2094

Cine îi va asigura bunurile? CN APM SA pune la bătaie peste 2,6 milioane de lei (document)

04 Mar 2016 1638

CN APMC caută o firmă de curăţenie. O va plăti cu jumătate de milion de euro (document)

13 Feb 2016 1854

Licitația pe 14 ianuarie Patru spații oferite spre închiriere de CN APM Constanța

04 Jan 2016 1514

Se înlocuiesc cazanele pentru centrale termice de la CN APM SA Constanţa (document)

07 Jul 2015 1630

CN APM Constanţa şi-a suplimentat parcul auto cu 10 automobile (document)

01 Dec 2014 1588