Controale ale ITM Constanța. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă

  • În perioada 01-30.06.2021, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat activitatea de control și verificare a societaţilor comerciale, care își desfașoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.
Serviciul Control Relaţii de Muncă a verificat un număr de 272 agenți economici din care 64 au fost sancționaţi.

S-au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale din care 54 amenzi în valoare de 875.400 lei și 25 de avertismente.

Cu ocazia controalelor efectuate în luna iunie au fost depistați 14 angajatori care foloseau muncă nedeclarată, fiind identificate 37 de persoane care nu aveau forme legale de angajare, pentru care s-au aplicat sancțiuni contraventionale în sumă totală de 690.000 lei.

Neconformităţi depistate:              
  • Nerespectarea prevederilor legale privind evidenţa orelor de lucru prestate de salariați;
  • Încălcarea prevederilor legale referitoare la încheierea în formă scrisă și transmiterea în REVISAL a contractelor individuale de muncă;
  • Nerespectarea prevederilor art.168(1) – Lg.53/2003 privind acordarea drepturilor salariale;
  • Încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară și munca de noapte.
Serviciul Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul I.T.M. a efectuat, în luna iunie, un număr de 132 controale, în urma cărora s-au constatat 292 de neconformități, motiv pentru care s-au dispus 292 de măsuri de remediere.

S-au aplicat 292 de sancțiuni constând în 30 amenzi contravenționale în valoare de 118.500 lei și 262 de avertismente cu termene de remediere. 

În luna mai 2021 s-au înregistrat un număr de 109 sesizări ale cetățenilor, vizând aspecte legate privind încălcarea prevederilor legale referitoare legislația muncii, respectiv drepturile salariale, concediile de odihnă, concediile medicale, orele suplimentare, programul de lucru, refuzul eliberării documentelor solicitate de salariați, nerespectarea sărbătorilor legale și neplata dărilor către bugetul de asigurări sociale. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ITM Constanța Concursul național „Știu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile școlii” (FOTO)

10 Apr 2024 414

De unde cumpără Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța servicii poștale? (DOCUMENT)

30 Mar 2024 449

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 503

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 900

ITM Constanța Controale în domeniul de demontare/dezasamblare a mașinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Constatări

15 Mar 2024 495

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța Amenzi în valoare de peste 200.000 lei pentru nereguli în controalele din luna februarie

13 Mar 2024 463

ITM Constanța. Control la operatorii de articole pirotehnice!

21 Feb 2024 547

ITM Constanța “Campanie Națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici şi mijlocii”. Obiectivele campaniei

20 Feb 2024 570

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de inspectorii ITM Constanța în controalele din luna decembrie 2023

09 Jan 2024 758

Comercializarea articolelor pirotehnice, în atenția inspectorilor ITM Constanța. Ce nereguli au fost constatate

05 Jan 2024 630

Dosar pe masa magistraților din Constanța Carmen Răducu versus ITM Constanța într-un caz de anulare a unui act administrativ

25 Dec 2023 1024

Declarații de Avere Constanța Mădălina Bălan, inspector șef adjunct la ITM Constanța deține trei apartamente și o casă (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1130

Declarații de avere Constanța Marian Becheanu, inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa, averea și interesele (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1263

Știri Constanța ITM Constanța. Controale pe șantierele de construcții!

07 Dec 2023 801

Știri Constanța Acțiune de control a ITM Constanța. Obiectivele urmărite

05 Dec 2023 834