Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală. Ce s-a constatat


În cursul lunii februarie 2020 Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 10.315 controale în unităţile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.

Controalele au fost efectuate la nivel național și au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Ca urmare a neregulilor constatate și încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat 99 de sancțiuni contravenționale în baza HG 984/2005 actualizată în valoare totală de 379.200 de lei.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menționăm:

–  neconformităţi privind respectarea bunelor practice de igienă și fabricație cum ar fi: neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor și/sau tehnologice de producție – zone cu mucegai, condens, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție;

– neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;

– neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine analiză cu rezultate nesatisfăcătoare);

–  neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor și/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia;


– alte tipuri de neconformități (desfășurarea de activități neînregistrate pentru siguranța alimentelor, neanunţarea începerii activităţii).

În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control pentru anul 2020, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea calității produselor alimentare în valorile maxime admise ale unor parametrii privind prezența de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţele interzise în alimente.

De asemenea, s-a efectuat prelevare de probe în vederea verificării respectării criteriilor microbiologice în alimente și pe suprafețe/ustensile de lucru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 511

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 358

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 383

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 422

Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București! Mai mulți pacienți ar fi decedat după administrarea incorectă a unui medicament

11 Apr 2024 536

Canalele Navigabile Constanța Cine va monta noua bariera de la Ecluza Cernavodă?

11 Apr 2024 439

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 474

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 849

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 474

În Constanța ITM a aplicat angajatorilor amenzi de 455.000 lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

09 Apr 2024 380

IPJ ClujBicicliști care se aflau sub influența băuturilor alcoolice

08 Apr 2024 265

Scandal monstru într-o sală de jocuri de noroc din Ovidiu!

05 Apr 2024 733

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 462

Defender OCTA Noul model cu performanțe excepționale

03 Apr 2024 450

IGSUPeste 3.300 de obiective controlate și amenzi

02 Apr 2024 308