Controale sporite, în portul Constanța Sud - Agigea. Cum funcționează ansamblul mobil de scanare a autovehiculelor și containerelor (GALERIE FOTO+VIDEO)

Scaner. Foto: IPJ ConstanțaAvând în vedere specificul sărbătorilor de iarnă, precum și riscurile la care pot fi expuși cetățenii care achiziționează produse contrafăcute, în special copiii cărora le sunt oferite jucării neconforme, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța au intensificat controalele, în portul Constanța Sud - Agigea.  
 
Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, polițiștii Biroului de Poliție Portuară Cargoscan folosesc ansamblul mobil de scanare a autovehiculelor și containerelor, aflat în dotarea Poliției Române, echipamentul fiind de mare ajutor, scurtând timpul de verificare a vehiculelor și a containerelor, prin identificarea cu exactitate a locului în care se află bunurile de contrabandă sau cele susceptibile de a fi contrafăcute, ori alte mărfuri nedeclarate.
 

„O scanare durează, în total, câteva minute, evitând astfel verificarea fizică a fiecărui container în parte. Brațul dispozitivului se poate deplasa cu o viteză de la 20 metri pe minut până la 40 de metri/minut, astfel că durata unei scanări variază și în funcție de dimensiunea containerului sau vehiculului.
 
Din momentul în care este realizată scanarea, polițiștii analizează imaginile și pot stabili, în funcție de densitate, spectrul de culori și alte indicii, dacă sunt bunuri care nu au fost declarate în acte.
 
În medie, pot fi scanate între 10 și 14 autovehicule pe zi, dacă sunt întrunite toate condițiile, respectiv vremea favorabilă, fluxul continuu de camioane, etc.“ -au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
De la începutul anului și până în prezent (22.12.2022), au fost scanate 1.160 de vehicule  cu 1.218 containere.
 
Polițiștii vor continua activitățile și în perioada următoare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 220

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 372

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 280

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 323

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 409

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 387

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 2556

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 365

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 629

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2248

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 858

Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale desfășurată de polițiștii din Constanța. Constatări (FOTO)

13 Apr 2024 397

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 504

Amenzi în Portul Constanța! Patru operatori de cereale, sancționați de Garda de mediu

12 Apr 2024 509

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 444