Coronavirus Situația actualizată la nivelul județului Constanța. Câte persoane au fost infectate


• În acest moment, mai sunt 30 de persoane internate
• În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 17 de sancțiuni contravenționale

Potrivit Instituției Prefectului – județul Constanța, de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 283 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Până în prezent, 17 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 287 de pacienți au fost declarați vindecați (din județele Constanța, Tulcea și Ialomița). În acest moment, mai sunt 30 de persoane internate, dintre care 16 din județul Constanța și 14 din județele Tulcea și Ialomița.

Persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 51 de persoane, care ocupă 2% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 2.785 de persoane în izolare la domiciliu.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 17 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 6.390 de lei), dintre care trei pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea / izolarea la domiciliu (Legea 55/2020), în valoare de 3.000 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 18 societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 02 iunie a.c., peste 600 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.638 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică, se arată în comunicatul Instituției Prefectului – județul Constanța.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 638

Raport covid 06 - 12 noiembrie 2023. Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

14 Nov 2023 1072

Coronavirus Constanța. Câți oameni sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

07 Nov 2023 1045

Coronavirus Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

31 Oct 2023 970

Trei ani de mandat Prefectul județului Constanța a depus jurământul pe 15 octombrie 2020

15 Oct 2023 1059

Raport Coronavirus pentru intervalul 02-08 octombrie Nici o persoană nu este internată la Constanța! (DOCUMENT)

10 Oct 2023 1381

Coronavirus Constanța. Câți oameni sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

26 Sep 2023 1107

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați (DOCUMENT)

04 Jul 2023 1214

Coronavirus Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1673

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați (DOCUMENT)

12 Jun 2023 1431

Numărul cazurilor de coronavirus, în scădere în ultima săptămână. Situația la Constanța (DOCUEMNT)

06 Jun 2023 1541

Coronavirus Constanța. Câți constănțeni sunt internați. Date oficiale (DOCUMENT)

29 May 2023 1253

Un nou pas făcut în extinderea capacității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța!

27 May 2023 1308

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

15 May 2023 1432

Procesul dintre fostul șef al Direcției de Asistență Socială din Primăria Constanța, Emil Mereuță și primarul Chițac se întoarce la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2023 1152