Corpul de Control al ANAR verifică activitatea Direcției Apelor Române Dobrogea Litoral

Corpul de Control al ANAR verifică contractele derulate Direcției Apelor Române Dobrogea Litoral. Echipa de control se află la Constanța încă de ieri, după cum susțin persoane din conducerea instituției.
Sunt verificate toate contractele încheiate de ABADL, inclusiv cele privind gospodărirea plajelelor de pe litoral.
Directorul instituției, Hristu Uzun, membru PSD a fost numit pe funcței urmare a unui concurs pe post. Astfel, doar un control care să scoată la lumină nereguli în activitatea instituției ar conduce la schimbarea acestuia, asta pentru că Uzun nu vrea să demisioneze.
De altfel, din informațiile noastre, chiar dacă va fi schimbat din funcție, Uzun nu va putea fi dat afară din instituție. Cel mai probabil acesta va prelua una dintre cele trei funcții de director adjunct la nivelul ABADL.
Dacă acest control se va termina cu o demitere, liberalii sunt cei care trebuie să facă o propunere pentru postul de director al Direcției Apelor Române Dobrogea Litoral.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Camelia Dumitrache, șef serviciu în Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, avere și interese (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 615

Administrația Națională “Apele Române” organizează licitație publică pentru închirierea unei suprafețe de 8.902,00 mp

19 Mar 2024 391

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Victor Cherciu, șef formație la ABADL SGA Tulcea (DOCUMENTE)

12 Mar 2024 563

Declarații de avere Constanța Maria Otilia Macovei, director tehnic la ABADL, averea și interesele. Soțul, asociat și administrator la Cantarprod SRL

11 Mar 2024 634

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul pentru terenul de la Cazino Sud

11 Mar 2024 576

Anunț de participare la licitația publică pentru închirierea unor bunuri proprietate publică a statului aflate în administrarea Administrația Națională “Apele Române”

28 Feb 2024 411

„Apele Române” organizează licitația pentru 48 de subsectoare de plajă de pe litoral. Mai mult de jumătate sunt din stațiunea Mamaia

03 Feb 2024 995

Primăria Corbu intenționează să solicite de la AN Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Aviz de Gospodărire a Apelor pentru „Reabilitare DC38 Corbu – Vadu și strada Școlii (sat Vadu) comuna Corbu

31 Jan 2024 864

Ploscaru Nicoleta intenționează să solicite de la A.N. Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Aviz de Gospodărire a Apelor pentru „Consolidare și protecție mal”

31 Jan 2024 356

Primăria Ovidiu intenționează să solicite de la A.N. Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Aviz de Gospodărire a Apelor pentru „Consolidare și protecție mal”

31 Jan 2024 371

ABADL închiriază terenuri situate în albia minoră a Fluviului Dunărea. Când are loc ședința de deschidere a ofertelor

27 Jan 2024 867

Ploscaru Nicoleta intenționează să solicite de la A.N. Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Aviz de Gospodărire a Apelor pentru „Consolidare și protecție mal”

24 Jan 2024 520

Primăria Ovidiu intenționează să solicite de la A.N. Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Aviz de Gospodărire a Apelor pentru „Consolidare și protecție mal”

24 Jan 2024 484

Primăria Corbu intenționează să solicite de la AN Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Aviz de Gospodărire a Apelor pentru „Reabilitare Dc38 Corbu – Vadu și strada Școlii (sat Vadu) comuna Corbu

24 Jan 2024 560

Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Dobrogea-Litoral organizează licitație publică

23 Jan 2024 563