Creanţe neîncasate, patrimoniu neinventariat, achiziţii fără respectarea legii Primăriile Bărăganu şi Costineşti, verificate de Camera de Conturi Constanţa (documente)


Camera de Conturi Constanţa a desfăşurat în perioada 03.09.2019-04.10.2019 o acţiune de audit la Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărăganu, iar în perioada 01.07.2019-31.07.2019, la Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Costineşti.
 
La Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărăganu, inspectorii de la Camera de Conturi Constanţa au descoperit mai multe nereguli. Astfel, în ceea ce priveşte exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare, s-a descoperit că la efectuarea unor lucrări de modernizare, reabilitare (investiţii în sumă totală de 674.318 lei) nu s-a procedat la majorarea şi actualizarea valorii activelor, suma estimată a abaterii fiind de 647 mii lei.
 
Inspectorii de la Camera de Conturi Constanţa au mai urmărit modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege. În anul 2018 entitatea nu a înregistrat, urmărit şi încasat taxa de habitat pentru un număr de 672 de persoane fizice. Deşi în anul 2018, UATC Bărăganu a achitat servicii de colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere în sumă de 152.154 lei, a înregistrat în evidenţă taxă de habitat datorată de persoanele fizice în sumă de 30.742 lei, din care a încasat efectiv suma de 20.650 lei.
 
La acestea se adaugă neurmărirea veniturilor cuvenite bugetului local din redevenţa aferentă serviciilor de salubritate, în sumă estimată de 52.389 lei, suma estimată a abaterii fiind de 52 mii lei; creanţe ale bugetului local din contractele de concesiune a unor terenuri care se află la graniţa cu comuna Mereni, terenuri care sunt revendicate de ambele UAT-uri şi care sunt înregistrate şi in patrimoniul UATC Bărăganu, valoarea estimată a abaterii fiind de 47 mii lei. Din verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la stabilirea, urmărirea şi încasarea veniturilor bugetului local, s-a constatat că la finele anului 2018, este înregistrată o valoare mare de creanţe neîncasate la termenele de scadenţă, pentru care entitatea nu a întreprins toate măsurile legale de urmărire şi executare, fiind emise titluri executorii şi transmise somaţii, fără ca ulterior să fie continuate măsurile de executare silită.
 
În ceea ce priveşte calitatea gestiunii economico-financiare, s-a constatat nerespectarea în totalitate a prevederilor legale la efectuarea inventarierii patrimoniului. Nu au fost inventariate bunurile de natura activelor fixe necorporale în valoare de 144.764 lei şi nici investiţiile în curs de execuţie în valoare de 3.929.809 lei. De asemenea, s-a constatat că unele bunuri din patrimoniu – băncuţe, coşuri de gunoi, amenajările de protecţie din staţiile de autobuz nu au fost date în administrare/gestiune unei persoane, astfel că listele de inventariere nu au fost semnate de către un gestionar. Angajarea de cheltuieli pentru serviciul public de salubritate al comunei Bărăganu s-a făcut cu nerespectarea prevederilor referitoare la majorarea tarifului de salubrizare. De asemenea, nu s-au respectat prevederile Legii nr.98/2016 privind procedurile de achiziţie a lucrărilor de construcţii/reparaţii.
 
S-a constatat că procesul de achiziţii de lucrări/servicii nu se desfăşoară sub toate aspectele cu respectarea cadrului legal şi că la nivelul entităţii nu sunt întocmite documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, în cadrul etapelor obligatoriu de parcurs stabilite pentru fiecare proces de achiziţie publică, respectiv etapa de planificare/pregătire, inclusiv consultarea pieţei, etapa de organizare a procedurii şi atribuirea contractului şi etapa post-atribuire contract (executarea şi monitorizarea implementării contractului).
 

Măsuri pentru înlăturarea deficienţelor constatate la UIAT Bărăganu

 
În timpul misiunii de audit, entitatea a înregistrat în evidenţa contabilă valoarea lucrărilor de modernizare, reabilitare, investiţii prin majorarea valorii activelor respective şi s-a dispus actualizarea listei privind bunurile din domeniul public şi privat al UATC Bărăganu în vederea aprobării prin hotărâre de consiliu local; s-au încasat venituri ale bugetului local în sumă totală de 24.662 lei, din care suma de 20.188 lei reprezintă venituri din concesiuni persoane fizice neîncasate la data de 31.12.2018, iar suma de 4.474 lei reprezintă obligaţiile de plată datorate pentru anul 2019.
 
În ce priveşte veniturile cuvenite bugetului local din redevenţa aferentă serviciilor de salubritate, UATC Bărăganu a emis factură pentru redevenţă în sumă de 23.617,14 lei datorată de operatorul de salubritate pentru perioada 06.01.2016 - 30.06.2019. Operatorul a achitat redevenţa în sumă de 23.617,14 lei precum şi penalităţile în sumă de 28.772,42 lei calculate pentru plata cu întârziere a acesteia. S-a emis Dispoziţie privind numirea unui administrator al bunurilor care se află în patrimoniul comunei, s-a procedat la inventarierea bunurilor de natura activelor fixe necorporale şi investiţiilor în curs de execuţie; de asemenea, au fost înregistrate în evidenţa contabilă bunurile de natura activelor fixe care au fost finalizate şi la care au fost întocmite procese verbale de recepţie.

 
În timpul misiunii de audit, entitatea a comunicat operatorului serviciului public de salubritate reţinerea din următoarea factura care va fi achitată a garanţiei de bună execuţie neconstituite, în sumă de 4.668 lei. În ce priveşte procedurile de achiziţie a lucrărilor de construcţii/reparaţii, în timpul misiunii de audit, entitatea a procedat la efectuarea verificărilor şi la întocmirea proceselor verbale de recepţie finală, atât pentru lucrările executate în anul 2018, cât şi pentru lucrările executate în perioada 2016-2017, precum şi la plata sancţiunii contravenţionale de 5.000 lei aplicată de echipa de audit prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
 

Pentru abaterile identificate s-au formulat recomandări cu privire la respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, organizarea evidenţei contabile şi a sistemelor de control intern. Pentru abaterile care nu au fost remediate în timpul verificării, directorul adjunct al Camerei de Conturi Constanţa a emis decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii pentru remedierea deficienţelor constatate, urmărirea şi încasarea veniturilor.
 

Controale şi la Primăria Costineşti

 
Camera de Conturi Constanţa efectuat acţiuni de audit, în perioada 01.07.2019-31.07.2019, şi la Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Costineşti. În ceea ce priveşte exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare, Inspectorii de la Camera de Conturi Constanţa au descoperit menţinerea nejustificată în evidenţa fiscală şi contabilă, în contul „Creanţe ale bugetului local” a unor suprasolviri în valoare de 25.952 lei provenind din venituri impozit pe
teren/clădiri, taxa mijloace de transport şi alte venituri persoane fizice/juridice pentru care s-a prescris dreptul de solicitare la compensare sau restituire, suma estimată a abaterii fiind de 26 mii lei.
 
La acesta se adaugă neurmărirea de venituri cuvenite bugetului local din taxa specială de salubritate, în sumă de 104.900 lei, suma estimată a abaterii fiind de 105 mii lei. În ceea ce priveşte nerespectarea tuturor prevederilor înscrise în contractele de închiriere terenuri încheiate cu persoane juridice, entitatea (UAT Costineşti) nu a procedat la actualizarea anuală cu rata inflaţiei a chiriei, în timpul auditului estimându-se venit suplimentar din închiriere bunuri şi majorări aferente în sumă totală de 39.079 lei, suma estimată a abaterii fiind de 39 mii lei.
 
De asemenea, nu s-au urmărit veniturile cuvenite bugetului local din taxa pentru eliberarea către 20 de solicitanţi a autorizaţiilor de construire, în sumă de 2.839 lei; nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea de impozit pe clădiri
în sumă de 80.551 lei datorat de persoane fizice şi persoane juridice proprietari ai construcţiilor finalizate sau care au elementele constitutive ale unei clădiri în vederea impozitării; nestabilirea şi neîncasarea taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare, a taxei de promovare şi a taxei speciale dezinsecţie datorate de agenţii economici care desfăşoară activităţi economice pe raza teritorială a comunei Costineşti, în valoare totală de 31.785 lei; neurmărirea şi neîncasarea în perioada 2018-2019 de redevenţe în sumă de 28.009 lei în cazul contractelor de delegare de servicii publice; neconstituirea şi nereţinerea de garanţii materiale/băneşti în valoare de 7.253 lei de la toţi salariaţii cu atribuţii de gestionari, în cuantumul prevăzut de legislaţia în vigoare.
 
În luna decembrie 2018, entitatea a acordat nelegal indemnizaţie de hrană personalului bugetar angajat în cadrul entităţii, în sumă totală de 4.973 lei. Au fost acordate nelegal ajutoare de încălzire în sumă de 31.648 lei constând în lemne de foc acordate cu nerespectarea prevederilor unei hotărâri de consiliu local.
 
Angajarea şi plata de cheltuieli în sumă de 9.483 lei pentru serviciul public de salubritate al Comunei Costineşti cu nerespectarea prevederilor contractului de delegare şi neconstituirea de către operator a garanţiei de bună execuţie. S-a constatat că procesul de achiziţii servicii de deszăpezire nu se desfăşoară sub toate aspectele cu respectarea cadrului legal şi că la nivelul entităţii nu sunt îndeplinite obligaţiile referitoare la publicitate prin utilizarea aplicaţiei SEAP pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru realizarea achiziţiilor directe, prin postarea informaţiilor pe site. Nerespectarea principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor publice pentru serviciul public de salubritate al Comunei Costineşti.
 

Măsurile luate pentru înlăturarea deficienţelor constatate la UAT Costineşti

 
În cazul înregistrărilor contabile eronate, entitatea a operat corecţiile necesare, întocmind note contabile. Entitatea a întreprins măsuri de identificare a agenţilor economici de la care nu s-a încasat taxa specială de salubrizare în anul 2018 urmând ca în continuare să efectueze verificări, să calculeze taxele datorate şi să înregistreze debitele în evidenţa fiscală, în vederea recuperării acestora.
 
În cazul contractelor de închiriere terenuri încheiate cu persoane juridice, Serviciul de impozite şi taxe a emis şi transmis către agenţii economici decizii de impunere pentru debitele stabilite suplimentar reprezentând chiriei actualizată cu rata inflaţiei. În timpul auditului, unul dintre agenţii economici a achitat în numerar la casieria entităţii debitul în sumă de 14.985 lei. S-au efectuat verificări şi s-au întreprins acţiuni pentru recuperarea sumelor reprezentând taxă
pentru eliberarea de autorizaţii de construcţie, astfel că până la finalizarea auditului s-a încasat suma de 1.120 lei.
 
S-a procedat la stabilirea impozitului pe clădiri datorat de contribuabilii persoane fizice şi juridice pentru construcţiile finalizate/care întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri şi au fost emise şi transmise decizii de impunere în vederea urmăririi şi încasării debitelor stabilite.
În cazul a 25 de contribuabili s-a procedat la stabilirea taxei de autorizaţie de funcţionare, a taxei de promovare şi a taxei speciale de dezinsecţie şi la transmiterea de notificări de plată către debitori, urmând a se întreprinde măsurile legale în vederea încasării acestor debite.
 
În timpul misiunii de audit entitatea a înştiinţat cei doi operatori de servicii publice cu privire la redevenţa datorată pentru delegarea serviciului de salubrizare şi pentru delegarea serviciului public de gospodărire comunală şi a încasat în integralitate redevenţele cuvenite bugetului local, în sumă totală de 28.009 lei. S-a încheiat contract de garanţie în cazul gestionarului de la care nu s-au reţinut garanţii materiale/băneşti. În cazul cheltuielilor în sumă de 9.483 lei efectuate pentru serviciul public de salubritate cu nerespectarea prevederilor contractului de delegare, s-a notificat operatorul de servicii, acesta returnând în contul entităţii, în timpul auditului, cei 9.483 lei.
 
De asemenea, urmare a notificării, operatorul serviciilor de salubritate a constituit garanţie de bună execuţie în sumă de 53.060,60 lei. Măsurile dispuse şi recomandările formulate de camera de conturi Pentru abaterile identificate s-au formulat recomandări cu privire la respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, organizarea evidenţei contabile.
 
Pentru abaterile care nu au fost remediate în timpul verificării, directorul adjunct al Camerei de Conturi Constanţa a emis decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii pentru remedierea deficienţelor constatate, urmărirea şi încasarea veniturilor, stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciilor şi recuperarea lor.
 
Citeşte şi:
 
Plăţi ilegale şi inventarierea incorectă a activelor Ce s-a descoperit în urma auditului efectuat de Camera de Conturi Constanţa la Primăria Murfatlar (document)

Raportul public Camera de Conturi Constanţa a scos la iveală prejudicii mari la primăriile din judeţ (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rejudecare după condamnare Judecător nou pentru fostul și actualul primar dintr-o comună din județul Constanța

07 Jul 2022 1410

Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA! Dosarul se va rejudeca

03 May 2022 13356

Consiliul Local al comunei Bărăganu, județul Constanța, convocat în ședință ordinară (DOCUMENT)

26 Nov 2021 1711

Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța angajează tractorist

12 Jul 2021 1555

Primăria Bărăganu a chemat în instanță OCPI Constanţa. Miza, 166 de hectare de teren

30 Apr 2021 3239

Primăria Comunei Bărăganu, judeţul Constanța, angajează șofer

04 Mar 2021 1606

Posturi vacante la Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța

27 May 2019 2545

Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța angajează inspector. Ce condiții trebuie îndeplinite și când este programat concursul

09 Nov 2018 1559

Continuă lucrările de reabilitare a conductelor de apă din Bărăganu Iată ce firmă a câştigat licitaţia (document)

10 Jul 2018 2777

Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța, organizează concurs. Ce post este vacant

24 May 2018 2126

Concurs de angajare la Primăria comunei Bărăganu

06 Apr 2018 2285

Primăria Comunei Bărăganu, judeţul Constanţa, organizează concurs. Condiţii de participare

05 Feb 2018 2273

Concurs de angajare la Primăria Bărăganu. Ce condiţii trebuie îndeplinite

03 Oct 2017 3260

Primăria comunei Bărăganu angajează

09 Oct 2016 2963

Cu datorii de mii de lei la bugetul local, dar cu pretenţii O licitaţie a stârnit controverse la Bărăganu

16 Sep 2016 2432