Creștinii sărbătoresc mâine Buna Vestire. Tradiţii pentru spor şi sănătate. De ce se mănâncă pește în această zi

Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc mâine, 25 martie, Buna Vestire, ce amintește de ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă să devină mama lui Iisus Hristos.
 
Buna Vestire sau Blagoveştenia este marcată, în fiecare an, pe 25 martie, cu nouă luni înainte de Crăciun. Sărbătoarea inaugurează „plinirea timpului”, adică împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să îl zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviinţând, a devenit Născătoare de Dumnezeu. Şi, prin aceasta, este o ucenică desăvârşită a Fiului ei, care, în ascultare față de Tatăl, își împlinește libertatea şi tocmai astfel îşi exercită libertatea, ascultând.
 
Tradiţii pentru spor şi sănătate
 
În calendarul popular, Buna Vestire poartă numele de Blagoveştenia sau Ziua Cucului. Se spune că, în această zi, cucul, pasărea care vesteşte lucruri importante în viaţa oamenilor, cântă pentru prima dată în acest an. Cântecul lui, care va răsuna până la sărbătoarea Sfântului Apostol Petru, îndeplineşte multe misiuni. La sărbătoarea Sf. Petru, când se îneacă mâncând orz şi nu mai poate cânta, cucul se transformă în uliu, până la sărbătoarea Bunei Vestiri din anul următor.

Din vechime, de Buna Vestire, sătenii se pregăteau pentru acest eveniment. Profeţia cucului se împlinea dacă cel care asculta cântecul său împlinea mai multe condiţii: nu era supărat, nu era flămând şi avea bani în buzunar. Şi astăzi, în unele zone, bătrânii respectă tradiţia şi se adresează cucului pentru a şti cât mai au de trăit: „Cucule, Puiucule! /Câţi ani îmi vei dărui /Până ce eu voi muri?"

În schimb, feciorii şi fetele întreabă şi ei: „Cucule/ Voinicule!/ Câţi ani îmi vei da / Până m-oi însura (sau mărita)”. Şi într-un caz şi în altul, fiecare cântat al cucului echivalează cu un an. Sărbătoarea este păstrată cu sfinţenie mai ales de femei. Este mare păcat ca în această zi de sărbătoare cineva să lucreze.
 
Primăvara îşi intră deplin în drepturi odată cu Buna Vestire. În Bucovina şi în multe zone din Muntenia, unele femei se scoală dis-de-dimineaţă, fac foc în ogradă şi pun în faţa uşii pâine, sare şi apă; când apa s-a mai încălzit, se lasă în același vas, pentru ca îngerii să-şi potolească setea. În schimb, pâinea şi sarea se dau de pomană unui sărac, având convingerea că această tradiţie va aduce spor şi sănătate în acea gospodărie.

În Transilvania, se mai păstrează un vechi obicei: de seara, se pregătesc câteva obiecte rituale: o oală cu jar, tămâie, clopoţei şi chibrituri. Cel care se scoală primul în acea familie iese din casă, pune tămâie peste jar şi înconjoară casa de trei ori; apoi, afumă vitele, pomii, făcând zgomot cu clopoţeii. Se spune că ritualul îşi propune să alunge paguba, energiile negative şi bolile din perimetrul acelei gospodării. Din ziua Bunei Vestiri, femeile din zona rurală adună vreascuri din pădure, pe care le păstrează pentru ritualul din Joia Mare. Este un alt obicei respectat din moşi-strămoşi, cu efecte benefice privind păstrarea energiilor pozitive în casele celor care-l pun în practică.

De Buna Vestire, apicultorii scot stupii afară, dar şi vitele din grajduri şi le lasă să stea la soare, fără să poarte jug, pentru ca ele să fie sănătoase tot anul. Dacă în ziua praznicului va fi ceaţă, primăvara va fi plăcută, călduroasă şi fără multe zile mohorâte.
 
De Blagoveştenie, ca şi în Duminica Floriilor, este dezlegare la peşte. Este bine să mncăm peşte, pentru a fi sprinteni şi sănătoşi ca peştele. 

Sursa foto: Crestin Ortodox

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 882

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 600

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de „Buna vestire” - „Ziua cucului”

25 Mar 2024 477

25 martie, Ziua Naţională a Republicii Elene. Grecii din Constanța spun „La mulți ani Grecia!”, cu aceeași emoție ca și „La mulți ani România!”

25 Mar 2024 1418

Ce sărbătoare importantă este astăzi, 25 martie, în calendarul ortodox?

25 Mar 2024 5155

Atelier de pedagogie muzeală, încheiat cu succes la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 535

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 martie 2024

29 Feb 2024 977

Constanța Fundația Gheorghe Haliț modifică biserica pe care o ridică în zona Palas

09 Jan 2024 1201

Parohia Buna Vestire Constanța prezintă, în Ajun, concertul extraordinar de colinde „Din străbuni noi colindăm“

24 Dec 2023 952

Avocat Tulcea POPESCU Alexandru

04 Aug 2023 275

Cabinet individual avocat Tulcea - CI ANDREI Felix-Marian

19 Jul 2023 355

IPJ Cluj Polițiștii Biroului Siguranță Școlară sunt aproape de elevi și pe timpul vacanței

12 Jul 2023 540

ANSVSA Acțiune fulger de control în hala de pește din Piața Obor. Au fost aplicate mai multe amenzi

27 Mar 2023 1303

Calendar ortodox Ce sărbătoare mare este duminică, după Buna Vestire

26 Mar 2023 1365

#ConstanțaEsteBine 25.03.2023 Bună dimineața de Buna Vestire, dragii mei frumoși Vine primăvara

25 Mar 2023 1245