Cristian Tudor Băcanu, numit secretar de stat în Ministerul Justiției

Cristian Tudor Băcanu, potrivit Monitorului Oficial, a fost numit de premierul Ludovic Orban în funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei.

Cristian Băcanu a fost preşedintele Comisiei Juridice a PNL Bucureşti și șeful filialei Sector 5 a liberalilor.

Acesta a studiat Dreptul la Facultatea de Drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

„Am acceptat provocarea și, începând de azi, mă alătur echipei executive a Partidului Național Liberal în calitate de Secretar de Stat la Ministerul Justiției. Le mulțumesc pentru încredere Primului Ministru Ludovic Orban și Ministrului Justiției Cătălin Predoiu.

Am intrat în politică acum trei ani pentru că îmi doresc foarte mult să contribui la modul în care funcționează justiția în România. Îmi voi respecta principiile și voi munci așa cum am făcut și până acum pentru lucrurile în care cred. La treabă”, scrie Cristian Băcanu pe pagina sa de Facebook.

Printr-o altă decizie a şefului Executivului, Cristina-Daria Buzaşu-Enache a fost numită în funcţia de consilier de stat în domeniul afacerilor europene la Cancelaria prim-ministrului.

Cele două decizii au fost luate joi, 14 noiembrie. 

Sursă foto: Facebook/Cristian Băcanu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect aprobat în Parlament Comisie specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane

19 Dec 2023 671