Cristina Pascu, numită în funcția de administrator public al Municipiului Medgidia

  • Numirea a fost făcută în conformitate cu art. 244 din Codul Administrativ 57/2019, între părți fiind încheiat un contract de management. Dispoziția și contractul sunt valabile pentru perioada mandatului primarului Valentin Vrabie.
Ieri, 09.11.2020, prin dispoziția numărul 982, edilul Valentin Vrabie, a numit-o în funcția de administrator public al municipiului Medgidia pe Cristina Pascu. Cu o vastă experiență de peste 13 ani în domeniul administrației publice locale, Cristina Pascu a ocupat în trecut funcțiile de Șef Birou Proiecte și Șef Birou Achiziții Publice, în cadrul Primăriei Municipiului Medgidia.

Numirea a fost făcută în conformitate cu art. 244 din Codul Administrativ 57/2019, între părți fiind încheiat un contract de management. Dispoziția și contractul sunt valabile pentru perioada mandatului primarului Valentin Vrabie.

Conform mandatului, Cristina Pascu va reprezenta instituția în raporturile cu terții iar atribuțiile sale de coordonare au fost stabilite potrivit contractului de management pentru: Birou Proiecte, Achiziții Publice, Juridic dar și compartimentul Tehnic Investiții.


”Sunt onorată să fiu numită în această funcție și sper să dovedesc, cu sprijinul colegilor, că domnul primar a făcut cea mai bună alegere”, a declarat noul administrator public al Municipiului Medgidia.

”Cred cu tărie că numirea doamnei Cristina Pascu în această funcție va fi un câștig pentru municipiul Medgidia. Pregătirea și experiența profesională de până acum sunt cu siguranță utile acestei instituții, acestei comunități. Am încredere că în această formulă, împreună cu domnul viceprimar Niculae Păun, vom asigura cea mai bună administrare a municipiului Medgidia”, a declarat edilul Valentin Vrabie.


Sursa foto: Primăria Municipiului Medgidia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 709

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 martie 2023

15 Mar 2023 1827

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 august 2022

26 Aug 2022 1864

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 septembrie 2021

15 Sep 2021 3748

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 iunie 2021

09 Jun 2021 2218

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 februarie 2021

04 Feb 2021 2002

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 decembrie 2020

08 Dec 2020 2046

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 6 decembrie 2018

07 Dec 2018 1642

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 august 2018

23 Aug 2018 3722

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 aprilie 2018

01 May 2018 4071

Scrimă CS Dinamo, campioană națională la sabie feminin pe echipe

27 Oct 2016 2920

Scrimă Bianca Pascu a câștigat titlul de campioană națională la sabie

27 Oct 2016 3298

Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu

28 Sep 2016 3239

Anchetă internă la Ambulanța București-Ilfov în cazul intervenției la Ioan Gyuri Pascu

28 Sep 2016 2281

S-a schimbat acţionariatul societăţii Total Quality SRL. Unul dintre asociaţi a contestat licitaţia pentru Cazinoul din Constanţa

24 Sep 2016 3482