Cu cântece patriotice şi o expoziţie Picii de la Grădiniţa 53 din Constanţa au sărbătorit Ziua României (galerie foto)

Cadrele didactice Violeta Marian, Georgiana Paraschiv şi Diana Manolache, Oana Neicu, împreună cu preşcolarii de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 53 din Constanţa, dar şi cu sprijinul părinţilor, bunicilor şi al directorul unităţii şcolare Luminiţa Coşmeanu, au sărbătorit în avans Ziua Naţională a României, organizând un atractiv spectacol aniversar dedicat marelui eveniment istoric de la 1 Decembrie 1918.

Ziua a început cu audierea Imnului naţional al României. Toţi cei prezenţi s-au ridicat în picioare şi au cântat împreună versurile imnului „Deşteaptă-te, române!”. Apoi, copilaşii, îmbrăcaţi în costume populare, au dansat Hora Unirii, au realizat colaje cu steagul României, au desenat, pictat şi lipit harta României, dar şi drapelul, şi au dansat după binecunoscutele cântece ale lui Nicolae Furdui Iancu, „Noi suntem români", „Aşa-i românul”, „Nu uita că eşti român!”.

În expoziţia organizată cu acest prilej se regăsesc produse ale activităţilor copiilor, care pun în valoare cunoştinţele lor despre valorile trecutului şi prezentului, valori autentice, de spirit şi trăire românească. La sfârşitul zilei, copiii s-au bucurat de vizita de la Muzeul de Artă Populară, în urma căreia au acumulat noi informaţii despre obiceiurile şi tradiţiile străbune din ţara noastră. Activităţile desfăşurate fac parte din proiectul tematic „Noi suntem români" desfăşurat de către fiecare grupa, dar şi din programul educaţional „Curcubeul schimbării", sprijinit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. „În această mare zi de sărbătoare, noi românii trebuie să simţim româneşte şi să cunoaştem semnificaţia acestui eveniment, iar preşcolarii trebuie învăţaţi că istoria neamului românesc este ea însăşi o lecţie de viaţă, de voinţă şi de iubire! Dorim ca această zi să rămână în memoria copiilor ca o zi a comemorării, a amintirii jertfei depuse de înaintaşii noştri pentru independenţă şi unificarea noastră sub un singur drapel”, a declarat prof. Marian Violeta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

no name

04 Dec, 2013 00:26

Toate cadrele didactice din unitate au participat la marea festivitate dedicata zilei de 1 Decembrie, nu doar cele sus mentionate. Dar nevoia de afirmare se pare ca e mare in cazul unor persoane !

Articole asemanatoare

Certificat de Urbanism pentru Grădinița Curcubeul Magic din Constanța

28 Jan 2024 642

Angajări Constanța Grădinița cu Program Prelungit nr. 57 din Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

02 Nov 2023 1272

Achiziție directă Quattro Travel SRL-D, contract cu Primăria Constanța pentru publicitatea proiectului de creștere a eficienței energetice a Grădiniței nr. 53 (DOCUMENT)

13 Jul 2023 1155

Grădinița Roboțel din Constanța își schimbă instalația electrică! Câți bani a alocat (DOCUMENT)

07 Jun 2023 1181

Post vacant la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53 Constanța. Care este vechimea necesară

12 Jun 2022 1375

Masstudio SRL bifează primele contracte cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

05 May 2022 2886

Primăria Constanța a stabilit auditorul financiar pentru proiectul de reabilitare a Grădiniței Mugurel

05 Jul 2021 2669

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 53 din Constanța angajează secretar

08 Aug 2019 1808

Schimb estival de „serii“ între grădiniţele constănţene

31 Jul 2019 2185

Bucuria de a dărui! Copiii de la grădiniţele 22, 42 şi 53 din Constanţa înfrumusețează sărbătorile micuţilor defavorizați (galerie foto)

25 Nov 2017 2677

Continuă nemulțumirile părinților de la Grădinița 53 din Constanța

20 Oct 2016 2495

UPDATE Copiii de la Grădinița 53 de la Poarta 6 au îngheţat în clase

19 Oct 2016 6294

Se caută îngrijitor la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 53 Constanţa

24 Sep 2016 6307

Se caută îngrijitor pentru Grădiniţa nr. 53 din Constanţa

10 Sep 2015 3562

Micuții de la Grădiniţele nr. 33, 53, 45 şi de la Grădiniţa Amicii, eroi în cadrul campaniei „Lanțul mânuțelor fericite”

17 Mar 2015 2223