Cu cât s-a vândut Pavilionul A al Spitalului municipal de la Mangalia? (II)

 
  • Crucea Roșie România a scos la licitație în acest an, clădirea Pavilionului A din cadrul Spitalului din Mangalia
  • În pavilion, funcționează secţiile Neonatologie, Pediatrie şi Maternitate-Ginecologie, plus blocul operator al acestora
  • Imobilul este compus din teren în suprafață de 7.258 mp și construcție în suprafață totală desfășurată de 2.552 mp
  • Respectivul corp de clădire a făcut în trecut obiectul unui proces de retrocedare intentat municipalităţii din sudul litoralului de către Crucea Roșie
  • Societatea de Cruce Roșie România a pus la dispoziție celor interesați de achiziția imobilului și terenului, două caiete de sarcini
  • Primul caiet de sarcini a fost elaborat în decembrie 2019 iar prețul de pornire a licitației a fost stabilit la 1.193.814 euro
  • În cel de-al doilea caiet de sarcini, elaborat în ianuarie 2020, prețul de pornire al licitației a fost diminuat din valoarea inițială cu 10%
 
 
Crucea Roșie România a scos la licitație în acest an, clădirea Pavilionului A din cadrul Spitalului din Mangalia.
 
În acest pavilion, funcționează secţiile Neonatologie, Pediatrie şi Maternitate-Ginecologie, plus blocul operator al acestora.
 
Imobilul este compus din teren în suprafață de 7.258 mp și construcție în suprafață totală desfășurată de 2.552 mp.

Respectivul corp de clădire a făcut în trecut obiectul unui proces de retrocedare intentat municipalităţii din sudul litoralului de către Crucea Roșie.
 
Din 2017, când s-a încheiat procesul de retrocedere și până la momentul vânzării septembrie 2020, Crucea Roșie nu a reușit să încaseze chirie de la primăria Mangalia, aceștia judecându-se cu primăria Mangalia pe acest subiect.
 
 
Motivul vânzării pavilionului A a fost și cererea de executare silită depusă de o societate de avocați din București.

Astfel, Crucea Roșie România a luat decizia să vândă bunurile deținute la Mangalia și pus la dispoziție celor interesați de achiziția imobilului și terenului, două caiete de sarcini.

 
Primul a fost elaborat încă din decembrie 2019 iar prețul de pornire a licitației a fost stabilit la 1.193.814 euro - 5.117.371 lei, conform raportului de evaluare întocmit în luna octombrie 2018 de către biroul de expertiză evaluare prin expert tehnic autorizat evaluator Dr. Ec.  Ana Maria Daniela Barbu.
 

Eventualii participanți la licitație, trebuiau să depună garanția de participare, adică echivalentul în lei a sumei de 25.000 euro, din ziua plății.
 
În cel de-al doilea caiet de sarcini, elaborat în ianuarie 2020, prețul de pornire al licitației a fost diminuat din valoarea inițială cu 10%.
 
Desfășurarea celei de-a doua licitații era stabilită pentru data de 04.02.2020, vezi secțiunea „documente”.
 
Dar pe site-ul SNCR anunțul privind cea de-a doua licitație a fost publicată abia în aprilie 2020. Cel puțin hilar!
 
La licitație au participat 3 persoane. Una dintre acestea s-a retras, iar în cursă au rămas doi licitatori.
 
Ulterior, bunurile au fost adjudecate pentru suma de 1.550.000 lei, potrivit procesului  verbal de licitație din 17.09.2020.
 
Potrivit informațiilor noastre, pavilionul A s-a adjudecat pe cod de procedură, art. 836, după diminuarea cu 25% din valoarea stabilită în raportul de evaluare.
 
Prețul licitației a pornit de la 3.838.028 lei, reprezentând 75% din valoarea stabilită de evaluator.
 
Potrivit codului de procedură, dacă există un singur licitator, bunul poate fi adjudecat la valoarea de 75%, inclusiv de către creditor în contul creanței.
 
În cazul în care la licitație se prezintă cel puțin doi licitator, bunul poate fi adjucat  la valoarea prețului cel mai mare oferit, dar nu mai puțin de 30% din valoarea stabilită de evaluator, vezi secțiunea "documente".
 
Citește și:

Pavilionul A al Spitalului Mangalia, vândut la licitație. Noul proprietar acuză Primăria Mangalia că refuză să încheie contractul de închiriere. Ce a răspuns edilul, Cristian Radu?
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/deschidere-editie/primarul-cristian-radu-refuza-sa-incheie-contractul-de-inchiriere-cu-noul-proprietar-al-corpului-a-al-spitalului-mangalia-prefectul-cosa-ignora-sesizarea-735603.html?print

 



 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SRL-ul lui Nicolae Picu preluat cu acte, utilaje și contracte de Viorel Farcaș Cum a ajuns Mooz Services SRL, vioara întâi în proiectul de reabilitare din centrul Constanței?(Documente+Galerie Foto+Video)

29 May 2023 1463

MAEPrimirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, a vice-ministrului afacerilor externe din Lituania, Mantas Adomenas

26 May 2023 401

Ceaușescu & Partners SRL, desemnat auditor pentru trei ani CT BUS SA Constanța, de la pierdere la profit modest și cifră de afaceri record!

24 May 2023 882

Proiectul de modernizare a căii ferate pe tronsonul Portul Constanța - Valu lui Traian, contestat. CNSC obligă CFR SA să modifice parțial documentația

19 May 2023 707

Confort Urban SRL solicită acord de mediu pentru construirea primei parcări supraetajate din oraș. Unde va fi situată?

17 May 2023 2131

Proiectul trebuia să înceapă încă din 2022 Reabilitarea bulevardului Mamaia, pe tronsonul Pescărie – UAT Năvodari, în atenția Agenției de Protecție a Mediului Constanța

17 May 2023 1590

O nouă societate comercială, înmatriculată la ONRC. Unic asociat și administrator este Elisabeta Șapte, membru PMP

10 May 2023 781

Asociații Romagra Development SRL au decis să deschidă un punct de lucru în orașul Ovidiu și completarea obiectului de activitate. Vezi ce alte decizii au mai luat

06 May 2023 716

Asocierea de firme condusă de afaceristul Corneliu Dragomir a atacat la CNSC contractul de modernizare a drumurilor din comuna Ghindărești, județul Constanța

05 May 2023 800

Banii contribuabililor, folosiți de Primăria Constanța pentru monitorizarea aparițiilor în presă ale conducătorilor instituției

05 May 2023 814

Direcția de Asistență Socială cumpără medicamente pentru Căminul de Bătrâni și direcția medico-socială

04 May 2023 715

Comerțul cu amănuntul și restaurantele nu i-au priit Chițac Jr., fiul primarului Constanței se pregătește de afaceri în sectorul imobiliarelor!

03 May 2023 5132

Delegarea gestiunii activităților de colectare, transport și transfer a deșeurilor în județul Constanța, lotul 3, contestată la CNSC. Una dintre companii se află în sfera de interes a familiei liderului PSD, Ion Dumitrache!

02 May 2023 970

Primăria Mangalia vrea să concesioneze un teren din Olimp, de peste 5.000 mp

01 May 2023 848

Primăria Constanța tace! Fondurile europene pentru „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța - etapa II” au fost pierdute

29 Apr 2023 4241