Cu „presiune investiţională” şi oamenii săi la centru Mazăre nu reuşeşte să obţină avizele pentru PUZ-ul staţiunii Mamaia

Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, s-a plâns, ieri, de faptul că nu reuşeşte să obţină toate avizele necesare pentru aprobarea noului Plan de Urbanism Zonal (PUZ) al staţiunii Mamaia. Şi asta în condiţiile în care ministerele şi instituţiile subordonate acestora sunt conduse, aşa cum se ştie, de oamenii USL. „Este foarte dificil pentru că a trece toate barierele birocratice în România este îngrozitor de greu, chiar dacă eşti la guvern, chiar dacă eşti primar. Există un imobilism îngrozitor”, s-a plâns şeful administraţiei publice locale constănţene.

„Am presiune investiţională”

„De exemplu, încă nu am reuşit să obţinem toate avizele necesare votării PUZ-ulului Mamaia, unde am presiune investiţională. Dacă nu pun mâna pe telefon să răcnesc la fiecare în parte, vreau să vă spun că nu se poate face nicio investiţie în România. La miniştri, da”, a explicat primarul Radu Mazăre. Declaraţia sa vine în contextul în care guvernarea este asigurată de USL şi, deci, el nu mai poate invoca aşa numitele piedici puse de o conducere democrat liberală.
Aşa cum atrăgeam atenţia într-o ediţie anterioară, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Constanţa are o serie de obiecţii pe marginea PUZ-ului staţiunii Mamaia. Actuan Murat, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură declara atunci că „în şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice numărul 3 din ianuarie s-au făcut mai multe propuneri pentru modificări şi completări pe marginea PUZ-ului, propuneri care s-au trimis, spre avizate, la Ministerul Culturii”. Primarul Constanţei nu a precizat, ieri, care sunt instituţiile de unde nu reuşeşte încă să obţină avizele necesare şi nici care sunt miniştri la care, susţine el, „răcneşte”. Ministerul Culturii este condus de profesorul Daniel Barbu, specialist în istorie şi ştiinţe politice, numit în acest minister cu susţinerea PNL.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

“Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în orașul Negru Vodă, județul Constanța“

23 Apr 2024 307

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 345

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 565

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 400

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 578

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 650

Vești bune pentru turiști și constănțeni! Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

17 Apr 2024 469

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 739

Adolescent de 15 ani dat în urmărire de IPJ Călărași, depistat în Gara CFR Constanța

15 Apr 2024 414

Evocare a trecutului Fotografia remarcabilă a Pieței Griviței din Constanța, orașul în anul 1946

15 Apr 2024 766

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea își prezintă, azi, echipa în perspectiva alegerilor din acest an. Printre invitați se află și Nicolae Ciucă

13 Apr 2024 794

Constanța! În ce zone sunt amplasate săptămâna aceasta containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase

09 Apr 2024 606

Licitații Constanța Comuna Gârliciu construiește un centru de colectare în comună, cu peste 420.000 de euro (DOCUMENT)

04 Apr 2024 911

Cumpărări directe Constanța Prodesign View a semnat cu Primăria Negru Vodă. Ce servicii va furniza firma? (DOCUMENT)

03 Apr 2024 534