Cu ce s-au mai confruntat polițiștii constănțeni în acest week-end

In acest sfârșit de săptămână, polițiștii constănțeni au avut de rezolvat mai multe cazuri cu implicații infracționale.

Astfel, la data de 17 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au depistat, pe strada Unirii din municipiul Constanța, un bărbat de 27 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, acestuia fiindu-i revocată măsura controlului judiciar. Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.

În noaptea zilei de 17 iulie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au surprins în flagrant delict o persoană în timp ce organiza jocuri clandestine de tip alba-neagra. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr, de 20 de ani, din județul Vaslui. Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dixteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obținerii unor venituri, conform O.U.G. 77/2009. În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care a dispus pe numele său măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 02.35, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 203

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 374

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 374

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 437

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 268

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 220

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 321

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 729

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 463

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 331

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 688

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 569

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 431

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 496

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 710