Cu sprijinul KMG International Autorul kazah Abai Kunanbaev, tradus pentru prima dată în limba română, la editura Nemira

Ambasada Republicii Kazahstan în România, cu sprijinul KMG International, publică „Cartea învăţăturilor”, de Abai Kunanbaev, la editura Nemira, această ediţie fiind prima traducere în limba română a autorului. Cartea, tradusă de prof. univ. dr. în filologie rusă Antoaneta Olteanu, va fi lansată în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, care are loc între 14 şi 18 noiembrie la Romexpo.
 
„Cartea învăţăturilor este una dintre scrierile literare reprezentative ale culturii kazahe. Împărtăşim cu cititorii români bucuria de a lansa această carte în apropierea aniversării a 100 de ani de România şi a 27 de ani de independenţă pentru Kazahstan, reafirmând astfel legătura culturală şi valorile noastre comune. Cititorii vor descoperi o carte extraordinară, plină de înţelepciune, emoţii tulburătoare şi adevăruri incontestabile ale unui mare gânditor, filosof, poet şi iluminat al culturii kazahe din Asia Centrală a secolului al XIX-lea”, a declarat Excelenţa Sa Daulet Batrashev, ambasadorul Republicii Kazahstan.
 
„În ultimii ani, ne-am afirmat angajamentul pentru susţinerea economiei României şi am consolidat parteneriatul dintre România şi Kazahstan prin proiectele şi parteneriatele noastre. Componenta culturală întăreşte aceste legături, de aceea susţinem lansarea lucrării lui Abai Kunanbaev, „Cartea învăţăturilor”, ca o reiterare a principiilor morale universale pe care le împărtăşim cu toţii, indiferent de mediul cultural din care provenim”, a spus Alexey Golovin, vicepreşedinte al Grupului KMG International.
 
„Cartea învăţăturilor” este o scriere filosofică, o colecţie de poeme şi învăţături despre poporul kazah. Abai Kunanbaev abordează în lucrarea sa subiecte precum educaţia, alfabetizarea şi bunele moravuri ca unelte pentru a lupta împotriva obiceiurilor învechite şi corupţiei. În cele 45 de învăţături, Abai critică nedreptăţile sociale şi lipsa de educaţie, aduce în atenţie diferenţa dintre esenţa spiritului uman şi moralitatea oamenilor reali, dezvăluind astfel sensul adevărat al vieţii, ce nu are legătură cu materialismul lumii sale.
 
Cartea, lansată sub coordonarea editurii Nemira, va fi disponibilă în librăriile Humanitas şi Cărtureşti din toată ţara, la preţul de 29,99 de lei.
 
KMG International dezvoltă de peste 8 ani proiecte ce promovează cultura şi identitatea României în Kazahstan (prin parteneriatul cu Asociaţia Dacia - fondată de către kazahi cu origini române ce trăiesc în regiunea Karaganda din Kazahstan), dar şi cultura kazahă, prin evenimente precum Festivalul de Film Kazah (ajuns la a 4-a ediţie), Festivalul Oraşului Astana organizat la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“. Grupul KMG International susţine şi promovează tinere talente de origine kazahă, laureaţi ai Concursului Internaţional „George Enescu“ (Erzhan Kulibaev - vioară, Amir Tebenikhin - pian).
 

Despre KMG International 

KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Prin programul „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.
 
Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfăşoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deţine rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti - cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905, dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor cu peste 740 puncte de vânzare, 230 staţii GPL, 9.000 de staţii de butelii şi 3 staţii de înmagazinare a GPL, 7 depozite.
 
Valoarea totală a investiţiilor realizate de KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari, în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-a ridicat la peste 15 miliarde de dolari în perioada 2007-2017.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A șasea ediție a Festivalului de film kazah va fi transmisă online

15 Mar 2021 2103

Zilele Filmului Kazah, la ediția a V-a Nurbakh Rustemov, ambasadorul Republicii Kazahstan în România - „Dorim să aducem cele două națiuni cât mai aproape una de cealaltă"

05 Dec 2019 1759

Artă kazahă Leyla Mahat, una dintre cele mai cunoscute artiste plastice din Kazahstan, expune la Bucureşti

05 Mar 2019 1655

A patra ediţie a Festivalului Filmului Kazah, organizată de ambasada Republicii Kazahstan în România, în parteneriat cu KMG International (galerie foto)

07 Dec 2018 1696

„Atât kazahii, cât şi românii au o istorie autentică şi fascinantă“ Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Kazah, cu cinci filme de excepţie

21 Oct 2017 2078

A doua ediţie a Festivalului Filmului Kazah, găzduită de Cinema „Elvire Popesco”

29 Sep 2016 3105