Cum arată intrarea în Portul Constanţa de la Poarta 1. Imagini care te duc cu gândul la hotelul Burj Al Arab din Dubai (galerie foto)

Lucrările de modernizare a intrării în Portul Constanţa de la Poarta 1 sunt în plină desfăşurare. Ieri se lucra la înălţarea pe poziţie a elementului care completează estetica amplasamentului, un totem metalic. Totemul seamănă cu renumitul hotel Burj Al Arab din Dubai.
 
Modernizarea şi sistematizarea accesului în port pe la Poarta 1 fac parte din proiectul CIVITAS Portis, proiect european în care CN APM este partener, valoarea investiţiei fiind de circa 800.000 de euro. Va fi finalizată şi o clădire modernă în care se vor asigura spaţiile necesare autorităţilor cu atribuţii de control al intrării şi ieşirii din port. Descongestionarea traficului rutier între port şi oraş, creşterea numărului benzilor de circulaţie, cu sensurile de intrare şi ieşire clar delimitate, reprezintă obiectivele acestei ample modernizări.
 
De altfel, recent, Dan Tivilichi, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, a promis că, de Ziua Marinei, se va circula prin Poarta 1.
 
Reamintim că CN APMC a obţinut, pe data de 21 decembrie, de la Primăria Constanţa, Autorizaţia de construire nr. 1791. Actul constă în „Modificare proiect în cursul execuţiei, autorizat conform AC 1582/19.10.2016 «Modernizare clădire post control Poarta 1 (reconfigurare, recompartimentare, extindere şi etajare imobil parter, modernizare obelisc, fluidizare circulaţie rutieră şi pietonală, instalaţii şi echipamente monitorizare, modernizare drum acces Poarta 1 - gara maritimă )», diminuare suprafaţă clăire post control, recompartimentare, refaţadizare, renunţare la executare cabină Poarta C1“.
 
„Noua structură va permite o altă intrare în portul Constanţa, o clădire modernă, în care se vor asigura spaţiile necesare autorităţilor care controlează accesul dinspre şi înspre port. De asemenea, va fi înlocuit turnul cu ceas, care nu mai funcţionează. Odată deschisă clădirea, vom putea desfiinţa tot felul de chioşcuri care nu se înscriu în planul arhitectural al intrării portului, astfel încât să putem avea o intrare civilizată“, declara, în anul 2017, directorul general al CN APM SA, Nicolae Dan Tivilichi.
 
Citeşte şi:
 
Proiectul de modernizare a accesului în Portul Constanţa prin Poarta 1 va suferi modificări. Care sunt acestea
 
Mai multe societăţi vor să modernizeze Poarta 1 a Portului Constanţa. Unele dintre ele, cu lipici la banii publici (document)
 

Intrarea de la Poarta 1 Port va fi modernizată (document+galerie foto)
 
Lucrările vor dura un an CN APMC SA, despre modificarea intrării în Portul Constanţa prin punctul de control Poarta 1

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Bogdan

20 Oct, 2019 15:27

Ce facem cu chioșcul ala din incinta port care e amplasat chiar în spatele noi constructii

Articole asemanatoare

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 499

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 431

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 456

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 468

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2329

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 483

Pentru atingerea capacitatii de trafic de 11,5 milioane tone pe an Portul Medigida va fi modernizat și extins de CN ACN Constanța SA

11 Apr 2024 1193

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 411

Justiție Constanța Euro Audit Service SRL, obligată de instanță să achite CN APM Constanța cheltuielile de judecată

03 Apr 2024 536

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 508

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 638

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 528

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 472

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 828