Cum decurge un exercițiu tactic al pompierilor de la ISU „Dobrogea” în cazul declanșării unui dezastru în danele de petrol (galerie foto)

  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa şi toate structurile profesioniste de intervenţie în situaţii de urgenţă au desfăşurat astăzi  un exerciţiu complex de situaţii de urgenţă pentru testarea planului de urgenţă externă la obiectivul SEVESO S.C. OIL TERMINAL S.A. - Secția Platformă Port care se află raionului de intervenție al Detașamentului de pompieri Constanța Port.
Situaţia tactică:
 
În data de 21.07.2021, la ora 11:32, prin sistemul SNUAU 112 a fost anunțat un incendiu violent în zona danelor de încărcare/descărcare din cadrul Secției Platformă Port a S.C. OIL TERMINAL S.A., cu degajări mari de fum și gaze toxice.

Pentru evaluarea pagubelor, precum și pentru întreruperea procesului de transvazare a produselor petroliere de pe nava aflată în DANA 73, la locul evenimentului au fost alocate echipe de intervenție din cadrul operatorului. Datorită șocului mecanic care a avariat instalația tehnologică, s-a produs o explozie urmată de incendiu. Din acest moment au fost anunțate forțele profesioniste pentru situații de urgență pentru a veni în sprijunul echipajelor obiectivului SEVESO.

Explozia a surprins personalul aflat la locul de muncă care asigura manipularea instalațiilor din DANA 73, suflul acesteia fiind resimțit și în danele învecinate.

Comandantul Detașamentului de pompieri Constanța Port a solicitat în sprijin suplimentarea forțelor trimise inițial către obiectiv. Grupa operativă s-a deplasat la locul unde s-au desfășurat evenimentele pentru evaluarea, transmiterea rapoartelor operative, și informarea președintelui C.J.S.U..
Pe timpul desfășurării acțiunilor de intervenție pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, evacuarea persoanelor afectate de explozie a avut loc şi cercetarea CBRN pentru a stabili toxicitatea produselor de ardere precum și raza în care acestea ar fi prezentat un pericol pentru populația aflată în proximitatea amplasamentului cât și pentru mediu.

Comandantul acțiunii a solicitat în sprijin tehnică și personal specializat din cadrul SAJ Constanța, IJJ Constanța, IPJ Constanța, APM Constanța, GNM Constanța, și DSP Constanța.

Datorită fluxului mare de autovehicule din incinta Port Constanța, ca urmare a producerii evenimentului, în incinta portului a avut loc un accident rutier cu victime, posibil încarcerate, între o autoutilitară încărcată cu substanțe periculoase și un autoturism. Comandantul acțiunii cu sprijinul dispeceratului, a dispus manevra de forțe și mijloace în vederea gestionării concomintente a celor două situații de urgență.

Urmare a recensământului de la locul de munca au fost date dispărute 4 persoane, una dintre acestea fiind propulsată în mare în momentul producerii exploziei. A fost solicitată intervenția ambarcațiunii ISU din Portul Tursitic Tomis, a scafandrilor de intervenție precum și sprijin din partea ARSVOM.

La finalizarea tuturor etapelor intervenției, a fost organizată sesiunea de evaluareși s-au făcut propuneri pentru îmbunătățirea cooperării, fiind actualizate planurile de cooperare pentru secțiunile în care acestea necesită modificări.
 
Exercițiul a urmărit:
  • Perfecţionarea exercitării managementului unitar al forţelor participante la intervenţie și verificarea capacităţii organizatorice şi de comandă, concomitent cu îmbunătățirea pregătirii personalului în scopul cunoaşterii şi aplicării concepţiei de acţiune stabilită. Asigurarea viabilităţii conducerii acţiunilor în situaţii complexe, chiar de lungă durată, în cooperare cu celelalte structuri din cadrul Sistemului Naţional de Management pentru Situaţii de Urgenţă de la nivel local/județean;
  • Organizarea, desfășurarea şi coordonarea acţiunilor de salvare şi evacuare a persoanelor surprinse în incendiu, de limitare si înlăturare a efectelor situațiilor de urgență. Aplicarea procedurilor/planurilor/concepției de intervenție, perfecţionarea deprinderilor personalului pentru organizarea si conducerea acțiunilor de intervenție;
  • Îmbunătățirea modului de gestionare a apelurilor primite prin sistemul SNUAU 112, capacitatea de extragere a informației relevante de la apelantul aflat în condiții de stres, rănit, incoerent, altele decât în situația de normalitate;
  • Verificarea viabilității planurilor de cooperare cu celelalte forţe participante la intervenţie şi antrenarea, împreună cu efectivele proprii, pentru executarea operaţiunilor de intervenţie, în condiţiile specifice temei exercițiului;
  • Antrenarea echipajului autospecialei de primă cercetare şi evaluare CBRN în executarea cercetării zonei şi prelevarea de probe. Stabilirea măsurilor de siguranță a populației;
  • Realizarea fluxului informațional-decizional și a transmiterii informațiilor către agențiile implicate. Furnizarea de informații relevante pentru populație și mass-media. 
Forţe şi mijloace participante:
  • 3 autospeciale de stingere
  • 3 echipaje de prim ajutor
  • un echipaj de terapie intensivă mobilă
  • o autospecială transport victime multiple
  • o ambarcațiune TARGA
  • un elicopter SMURD
  • o autoscară mecanică
  • o autospecială CBRN
  • 2 ambulanțe SAJ
  • 4 autospeciale din cadrul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență Oil Terminal 
Sursă foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Intervenție a pompierilor ISU Dobrogea la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 2467

În Constanța Mâine, un exercițiu de alarmare publică ,,Miercurea Alarmelor”

27 Feb 2024 653

ISU Dobrogea Exercițiul "Valahia 2023" - simularea unui accident sever la Centrala Nuclearoelectrica Cernavodă

03 Oct 2023 966

Live text Acțiunea pompierilor în fața Gării Constanța! Iată ce se întâmplă (FOTO+VIDEO)

28 Sep 2023 2082

Constanța Exercițiu de amploare la Oil Terminal! A fost simulată intervenția în cazul unui cutremur grav urmat de un incendiu violent (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2023 1403

Sirenele de alarmare vor suna la începutul săptămânii în zona de sud a Municipiului Constanța. Anunțul ISU Dobrogea

17 Mar 2023 1100

Exercițiu de intervenție la Tribunalul Tulcea. Modul de acțiune al jandarmilor în situația luării de ostatici (GALERIE FOTO)

26 Jun 2022 1144

ISU „Dobrogea“, exercițiu cu forțe în teren. Despre ce este vorba

20 Jul 2021 1415

Exerciţiu ISU Dobrogea, la Policlinica Regina Maria (galerie foto+video)

27 Nov 2019 3101

Imagini de la eveniment. A sunat alarma la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Are loc un amplu exercițiu de verificare (galerie foto+video)

20 Nov 2018 5014

Exerciţiu ISU Dobrogea, la Medgidia (galerie foto + video)

24 Oct 2018 2416

Imagini de la eveniment. Exercițiu al ISU Dobrogea. Incendiu la centrul Lake View din Constanța (galerie foto + video)

28 Jun 2018 3168

Sirenele vor suna astăzi la Năvodari și Corbu. Un exercițiu de amploare al ISU Dobrogea va avea loc la rafinărie

29 Mar 2018 1957

Exercițiu al pompierilor ISU Dobrogea în Portul Constanța. Mai multe echipaje SMURD și de pompieri au participat

28 Mar 2018 2082

Exercițiu al pompierilor ISU Dobrogea la teatrul Oleg Danovschi din municipiul Constanța (galerie foto+video)

30 Jan 2018 3153