Cum este împărțită procedura de licitație ADI „Dobrogea” a mai realizat un pas important în vederea delegării gestiunii serviciului public de salubrizare din județul Constanța

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” (ADI Dobrogea) a lansat licitația publică deschisă privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din Județul Constanța, în conformitate cu Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Constanța.

Astfel, ADI Dobrogea a mai realizat  un pas important în vederea delegării gestiunii serviciului publlic de salubrizare din județul Constanța.

Documentația de atribuire a fost elaborată de către aparatul tehnic al ADI Dobrogea și a fost avizată de cele 57 de unități  administrativ teritoriale membre ale Asociației, și de Consiliul Județean Constanța.

Obiectul contractului de delegare a gestiunii constă în dreptul și obligația operatorului de a presta serviciul de salubrizare, potrivit obiectivelor și standardelor de calitate stabilite de ADI Dobrogea prin Documentația de atribuire,  respectiv activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din județul Constanța, inclusiv a celor cinci fracții colectate separat: hârtie-carton, plastic-metal, sticlă, rezidual și biodegradabil.

Procedura de licitație este împărțită pe trei loturi, aferente celor trei zone de colectare din județul Constanța:

Zona 1: Municipiul Constanța, orașele Murfatlar și Ovidiu, comunele: Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihai Viteau,Târgușor, Valu lui Traian, Săcele, Corbu;

Zona2 : Orașele Negru Vodă, Techirghiol și Eforie, comunele: Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Comana, Cumpăna, Mereni, Pecineaga, Topraisar, Tuzla; 

Zona 3: Municipiul Medgidia, orașul Hârșova, comunele: Adamclisi, Aliman, Băneasa, Castelu, Ciocârlia, Cobadin, Cuza-Vodă, Ciobanu, Crucea, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Independența, Ion Corvin, Lipnița, Mircea-Vodă, Nicolae Bălcescu, Ostrov, Oltina, Peștera, Pantelimon, Rasova, Saligny, Siliștea, Tortoman, Topalu, Vulturu.

Valoarea totală estimată a contractelor este de 129.142.856,00 RON.
Durata contractelor este de 5 ani.
Data limită de depunere a ofertelor este 05.09.2022, ora 12.00. 



Anunțul de participare la procedura de licitație publică deschisă, care conține informații referitoare la modul de desfășurare a procedurii, a fost publicat in Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) azi, 20.07.2022, având numărul PC1002094.

ADI Dobrogea mulțumește celor 58 de membri ai Asociației, consilierilor locali și județeni, reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru colaborare și implicare în tot acest parcurs laborios, ce are drept scop final gestionarea problemei deșeurilor în județul Constanța, în mod unitar și integrat, rezolvarea problemelor de mediu și asigurarea de servicii publice specifice de calitate locuitorilor județului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eco Sud pierde procesul cu Iridex Group Salubrizare CCR sesizată în litigiul privind achiziția serviciilor de salubrizare a deșeurilor municipale din județul Constanța!

06 Feb 2024 1108

Declarații de Avere Constanța Cristian Adi Hagea, din cadrul CJ Constanța deține un teren. un apartament și o mașină (DOCUMENT)

22 Nov 2023 1272

Spitalul Militar Constanța cumpără alimente. Vezi costul achiziției! (DOCUMENT)

08 May 2023 1086

Iridex Group Salubrizare SRL a încheiat un contract de sortare și tratare a deşeurilor cu Primăria Siliștea (DOCUMENTE)

01 Feb 2023 1729

Licitația privind salubrizarea localităților județului Constanța intră în faza de evaluare a ofertelor. Trei operatori s-au înscris la licitație

13 Oct 2022 1968

#citeșteDobrogea Colaborarea militară româno – franceză în Dobrogea. Noiembrie1918 – decembrie 1919 (GALERIE FOTO)

11 Apr 2022 2721

Cantitate record de deșeuri electrice, electronice și electrocansice colectate în municipiul Constanța

01 Sep 2021 1384

ADI Dobrogea, responsabil cu delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare din județul Constanța

21 Aug 2021 2413

Constanța. Campanie de colectare separată a deșeurilor electrice și electronice

18 Aug 2021 1689

ADI Dobrogea a semnat un protocol de colaborare cu Banca Mondială. Despre ce este vorba

15 Jun 2021 1953

Au trecut șase luni de la alegerile locale. Omul PSD, Mirela Matichescu, încă director executiv în ADI Dobrogea

18 Mar 2021 6162

Lucian Lungoci, reprezentantul Consiliului Judeţean în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea“

01 Oct 2019 2039

Secretarul ALDE Constanţa, sancţionat disciplinar la locul de muncă. Vrea să-şi recupereze banii în instanţă!

08 Nov 2018 3502

Licitaţie la ABADL pentru închirierea a două suprafeţe din albia minoră a Fluviului Dunărea

04 Sep 2018 2193

Președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, solicită demisia prefectului, Adrian Viorel Nicolaescu

16 Feb 2017 2659