Cum poți adopta un câine fără stăpân

Tot mai mulți constănțeni aleg un animal de companie din rândul cățeilor abandonați care ajung la adăpostul public situat pe strada Vârful cu Dor, nr. 5.  Încă sunt totuși mulți câini ce au nevoie de un stăpân, iar soluția este adopția unui cățel.

„Au ochii umezi și privirile triste. Cei care ar trebui să le ofere un cămin îi abandonează în fața adăpostului public. Sunt cățeii la care stăpânii au renunțat și care se trezesc confuzi și singuri. Dacă printre dumneavoastră se află cineva care le poate oferi o casă primitoare, vă așteptăm să ne contactați la numărul de telefon al Serviciului Gestionare Animale Abandonate: 0733.045213”, potrivit unui anunț al Primăriei Municipiului Constanța .

În acest moment peste 180 de câini comunitari aflați la adăpostul de pe strada Vârful cu Dor sunt disponibili pentru adopție. Primăria Municipiului Constanța încurajează iubitorii de animale să se alăture campaniei „Adoptă un cățel!”. Anul acesta, până la sfârșitul lunii februarie, 201 de căței au fost adoptați, 7 au fost revendicați de proprietar iar 10 cereri de adopție sunt în lucru.

„Reamintim că solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Câinii vor fi încredinţaţi spre adopţie numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare”, transmite sursa citată.

Adopţia patrupedelor se poate face doar după ce au fost respectate mai multe condiții:
a) prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;
b) dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;
c) acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;
d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.
Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

Cei interesați pot vizita Adăpostul Public pentru Animale Abandonate:

- luni, marți, miercuri și vineri, între orele 10:00 - 14:00;
- joi, în intervalul orar: 09:30 - 17:30.
 
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 404

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 360

Cu acordul Primăriei Constanța, Alessia Pro Trans Spedition SRL va construi hale pentru depozitare pe strada Interioară 3

24 Apr 2024 410

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 543

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 296

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 319

Primăria Constanța Campania „Salvează un cățel” Continuă (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 291

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 300

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 382

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 521

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 278

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 807

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 518

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 359

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 570