Cum s-au remarcat o parte din elevii din cadrul „Colegiului Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza” Constanța la concursul „Zircon”


Elevi militari foto: Facebook/ Colegiul Național Militar Societatea Profesorilor de Științe Iași, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” (Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași), au organizat concursul „Zircon”, pe data de 5 martie 2022.


Concursul a avut ca și obiective să încurajeze și să promoveze dezvoltarea competențelor elevilor în domeniul științelor fizicii, chimiei și biologiei și, de asemenea, să încurajeze elevii pentru urmărirea progresului personal în domeniul fizicii, chimiei, respectiv al biologiei.


Fiecare elev participant la acest concurs a rezolvat probleme din două discipline, la alegere: fizică, chimie sau biologie.


În acest an școlar, au participat la această competiție școlară interjudețeană peste 6000 de elevi, din cadrul „Colegiului Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza” fiind implicați peste 60 de elevi.


Aceștia s-au remarcat prin numeroase rezultate obținute, după cum urmează:


-8 premii II la Biologie;
-4 premii II la Fizică;
-4 premii III la Biologie;

-2 premii III la Fizică;
-23 menţiuni la Biologie;
- 25 menţiuni la Fizică;
-O menţiune la Chimie.


Profesori coordonatori: prof. dr. Acmola Leila, prof. Deancu Mihaela, prof. Eiub Filis, prof. Micu Gabriela, prof. Țipău Elena.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Elevii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța susțin concursul de istorie Ion Moiceanu, aflat la prima ediție (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 462

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1279

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța organizează prima ediție a concursului de istorie Ion Moiceanu

16 Apr 2024 395

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța Elev Ciprian George Vasilescu - Locul III la Șah Individual Masculin

13 Apr 2024 452

Centrul Militar Zonal Constanța continuă activitățile de promovare a colegiilor militare

02 Apr 2024 487

În Constanța Elevii CNMAIC, premiați la concursul de fizică „Pontus Euxinus"

31 Mar 2024 403

Decizie definitivă a instanței în procesul dintre Black Sea Euro Investments și Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“ Constanța

23 Mar 2024 520

Promovarea ofertei educaționale la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (FOTO)

23 Mar 2024 555

S-a prelungit perioada de înscriere pentru colegiile militare naționale. Câte locuri sunt la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța

23 Mar 2024 648

Activități de promovare a colegiilor naționale militare în școlile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 530

Litigiu privind achizițiile publice, în apel la Curtea de Apel Constanța. Vizată, o unitate militară din Constanța

24 Feb 2024 679

În Constanța Concurs cu tematică ecologică, „Metamorfoza - O Nouă Viață", organizat la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza"

24 Feb 2024 634

Constanța ​Ziua Internațională a Sportului Militar, sărbătorită la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 680

Ziua Națională a Lecturii celebrată la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 569

Colegiul Național Militar din Constanța organizează recrutarea și selecția pentru soldați gradați profesioniști

18 Feb 2024 745