Cum se țin, de astăzi, slujbele în Patriarhia Română

  • Participanții la slujbe trebuie să poarte măști de protecție.
Credincioșii ortodocși pot participa din nou la slujbe, acestea urmând să fie oficiate în  interiorul bisericilor. Totuși, trebuie păstrată o distanță de 2 m în orice direcție, iar participanții la slujbă trebuie să poarte măști de protecție.

De asemenea, credincioșii ce urmăresc slujba aflându-se în exteriorul bisericii trebuie să păstreze o distanță între ei de 1,5 m.

Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe.

Redăm, în continuare, precizările complete ale Sfântului Sinod, potrivit basilica.ro:

Având în vedere că, din 17 iunie 2020, o serie de limitări și interdicții care privesc viața cetățenilor încetează, în consultare cu autoritățile de stat competente, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult:
I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult
1. Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 m în orice direcție (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).
2. Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța între ei va fi de 1,5 m în orice direcție.
3. În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
4. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.
5. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfășoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.
6. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

7. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
8. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.
9. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul.

10. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.
II. Folosirea spațiului liturgic
11. La intrarea şi ieșirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
12. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.
13. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.
14. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.
15. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.
16. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței fizice de 2 m.
III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii
17. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.
*
Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.
Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.
Cancelaria Sfântului Sinod

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 607

Calendar-Ortodox 29 martie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

29 Mar 2024 586

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1499

Dascăl înjunghiat în biserică în timpul unei slujbe, la Buzău!

10 Mar 2024 771

Arhiepiscopia Tomisului anunță Perioadă de rugăciune și post pentru împlinirea dorinței poporului de pace

24 Feb 2024 892

Atac asupra unei biserici creștine, în Istanbul. O persoană a murit în incident

28 Jan 2024 763

#DunăreaCălăuzăTuristică Orașul Reni în anii 1930 - „Are numeroase biserici şi o grădină publică“

24 Jan 2024 7332

Parohia Sfânta Cuvioasă Paraschiva, la judecată cu municipalitatea

22 Jan 2024 780

Arhiepiscopia Tomisului câștigă, din nou, procesul pentru Catedrala Eroilor, de la Casa de Cultură! Anularea autorizației nu schimbă terenul în „spațiu verde“ (MOTIVARE)

17 Jan 2024 1631

ISU Bihor Incendiu la un autoturism, în Peștiș. Iată ce spun pompierii

17 Jan 2024 623

ISU BihorIncendiu la un autoturism, în Peștiș

17 Jan 2024 372

Calendar ortodox, 6 ianuarie 2024. Astăzi se sărbătorește Boboteaza

06 Jan 2024 1943

ISU GiurgiuRecomandări de prevenire a incendiilor provocate de lumânări, de Bobotează

05 Jan 2024 734

Armenii sărbătoresc Crăciunul în aceeași zi cu Boboteaza

05 Jan 2024 884

Dobrogeni trecuți prea devreme dincolo Epitaf pentru Virgil. Ar fi avut 50 de ani...

27 Dec 2023 999