Actualitate

Dana Dumitrescu a atacat în instanţă raportul de control. Pe ultima sută de metri, managerul a emis o notă internă care confirmă „haosul“ din instituţia de cultură! (document)

Dana Dumitrescu, managerul Teatrului de Stat Constanţa, a fost trimisă într-un preaviz de 60 de zile de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu. Decizia şefului administraţiei judeţene vine după finalizarea controlului actului managerial al Danei Dumitrescu, în urma căruia au fost identificate mai multe neconformităţi de la contracte de prestări artistice şi plăţi nejustificate, deconturi pentru decoruri realizate greşit etc.
 
Activarea articolului 27 din cadrul contractului de management al directorului Teatrului de  Stat Constanţa se pare că a determinat-o pe Dana Dumitrescu să-şi exercite mandatul de manager până la capăt.
 
Am fost sesizaţi, ieri, cu privire la nota internă nr. 215 din 28/01/2019, emisă din dispoziţia Danei Dumitrescu. Nota cuprinde cinci articole, după cum urmează:
- Art.1: Începând cu data de 28.01.2019, accesul în Teatrul de Stat Constanţa al persoanelor care nu au nicio legătură contractuală cu instituţia este interzis, cu excepţia spaţiilor destinate publicului spectator, înaintea şi în timpul spectacolelor. Orice întâlniri în spaţiile de lucru, în afara celor strict legate de activitatea instituţiei, sunt, de asemenea, interzise, nerespectarea prezentei note constituind abatere disciplinară;
- Art. 2: Este interzisă introducerea şi consumarea de băuturi alcoolice în TSC. Această faptă reprezintă abatere disciplinară;
- Art. 3: Este interzis accesul vizitatorilor în spaţiile Teatrului de Stat Constanţa care constituie gestiuni (ateliere, cabină sunet, cabină lumini etc). Nerespectarea acestei interdicţii constituie abatere disciplinară a gestionarilor;
- Art. 4: Personalul TSC îşi va îndeplini sarcinile de serviciu în timpul orelor de program. Este interzis accesul angajaţilor în instituţie în afara orelor de program (repetiţii, spectacole afişate la avizierul instituţiei, cu excepţia cazurilor în care există un acord scris al conducerii;
- Art. 5: Prezenta notă internă este în conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară al TSC şi va fi adusă la cunoştinţa întregului personal (n.r. nota poate fi consultată şi în secţiunea „Documente”).
 
Contactată telefonic, Dumitrescu afirmă că a observat că nu se respectă o decizie mai veche, care semnala aceleaşi aspecte, tocmai de aceea a vrut să le reamintească angajaţilor că regulile din regulamentul intern trebuie respectate. „La noi în instituţie, se perindă tot felul de persoane, lucru care nu este normal”, a afirmat Dumitrescu.
 
Întrebată dacă articolul legat de consumul de alcool vizează pe cineva în mod special, managerul TSC a lăsat să se înţeleagă că în trecut au existat astfel de situaţii, sancţionate de Comisia de Disciplină, dar că nu ar mai exista altele noi. Dana Dumitrescu ia în calcul să se consulte şi imaginile de pe camerele de luat vederi, dacă va fi nevoie.
 
În acest timp, sunt angajaţi ai teatrului care consideră că prin această notă internă Dumitrescu vrea să se răzbune, înainte de a părăsi TSC. „Vrea să pună stavilă, dar nici noi nu vom sta cu mâinile încrucişate. Cum putem să aflăm informaţii despre activitatea noastră dacă nu avem acces în teatru fără aprobarea în scris a managerului?”, a precizat una dintre actriţele TSC.
 
Dumitrescu a atacat raportul de control al CJC
 
Deşi toată lumea aştepta o reacţie din partea managerului Teatrului de Stat, după anunţul făcut de conducerea CJC, acesta nu va veni prea curând. Dana Dumitrescu este mai preocupată să respecte procedura convenită cu avocaţii săi, care o reprezintă în procesul pe care spune că l-ar fi intentat Consiliului Judeţean Constanţa, prin care contestă raportul Corpului de Control.
 
Citeşte şi:
 
Cine va realiza evaluarea anuală a managerului demis al TSC, Dana Dumitrescu? (document)

Interviu live TSC nu se predă! Actorii cer respect, salarii și sporuri ca în toate celelalte teatre. De la noul manager, transparență și implicare, iar de la autorități, un templu de cultură pentru Constanța! (video)

Fost secretar de stat în Guvernul Cioloş Regizorul Erwin Şimşensohn, în cărţi pentru preluarea Teatrului de Stat Constanţa (documente)

Managerul contestă măsura în instanţă Horia Ţuţuianu o demite pe Dana Dumitrescu de la conducerea CJC cu mâna „majordomului“ său (documente + galerie foto)

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, anunţ despre auditul efectuat la Teatrul de Stat Constanţa. Dana Dumitrescu a primit preaviz
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Actrița Dana Dumitrescu, „învinsă“ într-un dosar împotriva Consiliului Județean Constanța

04 Oct 2019 471

O nouă organigramă la TSC. Se desfiinţează funcţia Danei Dumitrescu şi se creează un birou de organizare spectacole şi mai multe posturi de actor (document)

30 Sep 2019 952

A promovat concursul Şimşensohn, oficial, manager al Teatrului de Stat Constanţa

22 Aug 2019 868

Începe concursul pentru postul de manager al Teatrului de Stat Constanţa. Mandatul este de cinci ani (document)

06 Aug 2019 754

Managerul Teatrului Naţional „Marin Sorescu" Craiova conduce comisia de concurs pentru desemnarea directorului Teatrului de Stat Constanţa

22 Jul 2019 987

S-a luptat în justiţie pentru funcţie Este oficial. Dana Dumitrescu, managerul TSC, umilită la evaluarea anuală. Nota obţinută a fost 5,87 (documente)

03 May 2019 2296

Interviu live Erwin Șimșensohn - „TSC are nevoie de repertoriu și de identitate!“ (video)

19 Apr 2019 3208

"Testosteron", pe scena Teatrului de Stat Constanța

07 Apr 2019 556

Trei spectacole vor fi puse în scenă la Teatrul de Stat Constanța în Weekend-ul următor

18 Mar 2019 724

Motivaţia magistraţilor. De ce a pierdut procesul cu şeful CJC managerul demis al Teatrului de Stat Constanța, Dana Dumitrescu

13 Mar 2019 1147

Teatrul de Stat Constanța te invită la spectacol! Ce piese de teatru puteți viziona la sfârșitul săptămânii

11 Mar 2019 1190

Scaun, dulce scaun! Actriţa Daniela Dumitrescu, din nou în instanţă cu preşedintele CJC

08 Mar 2019 1371

Tranulis a dăruit o sală de teatru Constanţei, Primăria reabilitează clădirea din temelii şi ia în calcul şi preluarea activităţii culturale

01 Mar 2019 1515

Managerul TSC, Dana Dumitrescu, a pierdut procesul cu preşedintele CJC. Poate face recurs!

27 Feb 2019 1459

După ce nu s-a prezentat niciun ofertant Municipalitatea schimbă condiţiile pentru achiziţia proiectului de reabilitare termică a Teatrului de Stat Constanţa (document)

20 Feb 2019 661