Daniel Mihai Ferencz, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, avansat la gradul de general




Colonelul Daniel Mihai Ferencz, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a fost avansat la gradul de general cu o stea prin decretul semnat de șeful statului, Klaus Iohannis.
 
Ceremonia de avansare a avut loc în data de 30.11.2022 la Palatul Cotroceni și a fost oficiată de către președintele României.

Daniel Mihai Ferencz este primul comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, care a fost avansat la gradul de general în ultimii 17 ani.


Potrivitul portalului administrației prezidențiale, președintele Iohannis, a semnat marți, 29 noiembrie 2022, următoarele decrete:
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a domnului general-maior – cu două stele Băiceanu Petru din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a domnului general-maior – cu două stele Berdilă Iulian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a domnului general-maior – cu două stele Incicaș Teodor din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a domnului general-maior – cu două stele Ioniță Dorin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de viceamiral – cu trei stele a domnului contra-amiral – cu două stele Panait Mihai din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a domnului general-maior – cu două stele Postu Corneliu din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Bondor Remus-Hadrian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Cipu Anton-Radu din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Luca Constantin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Mazilu Liviu-Marian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Nan Ciprian-Constantin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Palaghia Ovidiu-Constantin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Stan Gabriel din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Toma Dorin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Apopei Cristinel din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Apostol Cristian-Marius din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Dragomir Ilie-Marian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Ilinca Constantin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Manea Robert-Cristian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Mocanu Bixi-Pompiliu din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Pițu Cătălin-Ranco din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Ricu Adrian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Scurt Cornel-Traian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Tomoială Marius-Gabriel din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Tudor Adrian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Turculeț Gabriel-Constantin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Vasiliu Adrian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea domnului comandor Micloş Cătălin-Eugen din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea domnului comandor Şerbeszki Marius din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă – cu o stea domnului comandor Mustățea Marinică din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă – cu o stea domnului comandor Neculae Marcel din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă – cu o stea domnului comandor Toma Alecu din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general - cu patru stele a domnului general-locotenent – cu trei stele Bălan Ionel-Sorin din Serviciul de Telecomunicații Speciale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Negulescu Daniel-Cristian din Serviciul de Telecomunicații Speciale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Ghera Claudiu din Serviciul de Telecomunicații Speciale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Lungu Bogdan-Mihai din Serviciul de Telecomunicații Speciale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Balog Adrian din Serviciul de Telecomunicații Speciale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Dragomir Radu din Serviciul de Telecomunicații Speciale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Joița-Barbu Narcis Petruț din Serviciul de Protecție și Pază;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, în retragere, a domnului general de brigadă, în retragere, Chioţea Marin din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Ivan Ion din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Lung Flaviu-Dănuţ din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Pavel Cornel din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Popa Gheorghe din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Seteanu Mircea-Marian din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Stoica Ion din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea, în retragere, domnului comandor, în retragere, Casapu Eugen-Mihail din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea, în retragere, domnului comandor, în retragere, Coşerea Eminescu din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, veteran de război, Ciocan Ioan din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, veteran de război, Prunduş Gheorghe din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general - cu patru stele a domnului general-locotenent – cu trei stele Ionescu Răzvan din Serviciul Român de Informații;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general locotenent– cu trei stele a domnului general – maior cu două stele Bizadea Romeo-Cristian din Serviciul Român de Informații;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general locotenent– cu trei stele a domnului general – maior cu două stele Ciocîrlan Adrian din Serviciul Român de Informații;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general locotenent– cu trei stele a domnului general – maior cu două stele Răducu Gheorghe-Stancu din Serviciul Român de Informații;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Gegea Laurențiu-Constantin din Serviciul de Protecție şi Pază;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Munteanu Milorad-Ionel din Serviciul de Protecție şi Pază;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Popa Grigore-Marius din Serviciul de Protecție şi Pază;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Bădescu Teodor din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Ene Constantin din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Peţu Paraschiv din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Rogojeanu Cristian din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, Rus Remus din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele a domnului general-locotenent – cu trei stele Iamandi Dan-Paul din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Duduc Benone-Gabriel din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Ferencz Daniel-Mihai din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Sandu Ion din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Stegăroiu Ionel-Cătălin din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor-șef de poliție a domnului chestor principal de poliție Vasilescu Liviu din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor principal de poliție a domnului chestor de poliție Minoiu Valentin din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor principal de poliție a domnului chestor de poliție Mirițescu Eduard din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor principal de poliție a domnului chestor de poliție Necula Mihai-Cătălin din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor principal de poliție a domnului chestor de poliție Peligrad Ion din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Badea Marian din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Belinski Cătălin din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție doamnei comisar-șef de poliție Cojocariu Cristina-Mihaela din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Coman Florin din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție doamnei comisar-șef de poliție Coman Nuşa-Mirela din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Costea Vasile din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Dana Ionuţ-Bogdan din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Gălăţeanu Niculae-Tiberiu din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Grecu Răzvan din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Ivaşcu Victor-Ștefan din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție doamnei comisar-șef de poliție Jianu Ana-Maria din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Linţă Ştefan-Andrei din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Rus Mihai din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Stoica Cornel-Laurian din Ministerul Afacerilor Interne;
  • Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Tache Vasile din Ministerul Afacerilor Interne.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea143 Colonelul Daniel Mihai Ferencz, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2021 2527

Colonelul Cristinel Gheorghe, împuternicit la comanda Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa

17 Dec 2018 3404