Data de 25 martie marcheză Ziua Poliției Române


Poliția Română (Inspectoratul General al Poliției Române — IGPR)
este principala instituție pentru aplicare a legii din România - instituție specializată a statului care exercită atribuții privind prevenirea, descoperirea și cercetarea în condițiile legii a tuturor infracțiunilor.

Ziua Poliției Române este sărbătorită pe data de 25 martie. Aceasta a fost desemnată prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002.

Poliția Română este condusă de un inspector general, având rang de secretar de stat.

Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazul (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Suțu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE.

În 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și "obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești.

Începând cu Legea de organizare a poliției a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), competențele organelor de poliție sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înființează Miliția, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Din 1990, Poliția Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranța persoanelor, a colectivităților, drepturilor legitime ale cetățenilor, precum și a altor drepturi prevăzute în acte internaționale la care România este parte.


Prin Legea nr. 40 din 11 martie 2015, pentru modificarea art.8 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2012, inspectorul general al Poliției Române are rang de secretar de stat, scrie wikipedia.org.

Programul și politicile de reformă ale Ministerului Afacerilor Interne au în vedere alinierea Poliției Române la standardele Uniunii Europene, consolidarea ca instituție civilă în folosul persoanei și comunității locale.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 250

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 61 Ghimpați-Găești

29 Mar 2024 410

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 574

Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 562

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06-20

21 Mar 2024 320

25 martie, zi importantă pentru Poliția Română (VIDEO)

20 Mar 2024 622

Eveniment dedicat Zilei Poliției Române, în Portul Turistic Tomis din Constanța

20 Mar 2024 740

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 12

01 Feb 2024 439

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 6

23 Jan 2024 406

IGPR InfotraficJudețul Covasna- Trafic blocat pe DN 13E

17 Jan 2024 400

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 5

17 Jan 2024 477

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 15

27 Nov 2023 648

IGPR Infotrafic Județul Cluj - Trafic blocat pe A3

03 Nov 2023 555

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 68A

01 Nov 2023 468

IGPR Infotrafic Restricții de trafic pe DN1

13 Sep 2023 469